Cum am fost căutat de unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Nu stiu cu cine au mai dialogat alții sau alături de ce personalități au poze pe Facebook, dar a existat un moment în care a trebuit să interacționez cu un magnat. Un om de afaceri cu greutate. Un nene care deține, printre altele, o companie privată de avioane. Nu, nu e acționar. Omul a fondat societatea în 2004, acum are 79 de avioane și un elicopter. Și într-o anumită zi din bogata sa existență m-a sunat pe mine, Claudiu, moldoveanul născut în Buzău, care mănâncă shaorma de la Dristor și merge zilnic cu metroul.

Să fi fost anul 2015 sau 2016 când aflu pe surse (felul în care ziariștii numesc o bârfă auzită la o bere) că o cunoscută româncă ce s-a iubit cu niscaiva vedete de pe la Hollywood, are o relație ferită de ochii lumii cu Thomas Flohr, fondatorul VistaJet. Și pentru că legătura dintre cei doi se consuma departe de ochii iscoditori ai presei, îmi era clar că niciunul dintre protagoniști nu va recunoaște aventura.

Dar, încerc marea cu degetul și îi las pe Instagram un mesaj domnului Thomas Flohr (52 de anișori), elvețianul care deține firma privată de avioane despre care vă povesteam mai sus. Îi zic că-s cutărescu, ziarist prin Românica și ca aș vrea să discut cu el o treabă. Am fost destul de inspirat încât să nu-i dezvălui motivul pentru care l-am contactat.

Băi, și trece o zi, trec două, trec vreo câteva luni, când să citești și să nu crezi: primesc un răspuns de la mister Flohr pe același cont de Instagram. Citeam și mă frecam la ochi, parcă nevenindu-mi a crede. „Please send me your number and I will contact u”, îmi scrisese omul cu mâinile sale. Bine, asta dacă nu o avea vreun angajat care să tasteze în locul său, să nu cumva să-l doară buricele degetelor.

Nu stau prea mult pe gânduri și îi las numărul meu de telefon. Măi, oameni buni, și cum, mă gândesc, semna el vreo afacere de câteva milioane de la unul dintre birourile companiei din Beijing, Shanghai, Hong Kong, Kuala Lumpur, Dubai, London, New York sau Los Angeles sau cum degusta vreun bol de icre prea negre, pune mâna pe telefonul lui, probabil ediție limitată, și apelează umilul meu număr de România.

În tot acest timp, la câteva mii de kilometri distanță și cu mai puține icre negre în stomac, constat că sunt apelat de un număr ascuns. Răspund și când se recomandă, înlemnesc.

Fratele vostru, împietrit. Băi, nu-mi mai găseam cuvintele. „Hello!”, îi zic și eu gândindu-mă cum aș putea să atac problema. Că oricât aș fi eu de tupeist să-l întrebi pe un om dacă se culcă cu alt om (femeie, în cazul de față), nu prea se cade. Nu dă bine. Cu atât mai mult cu cât nu vorbisem niciodată cu el.

Dar, munca-i muncă, astfel că prind curaj și-l întreb  dacă s-a iubit cu românca noastră. Sau dacă se iubește. Sau măcar dacă o plimbă cu avionul în timp ce o iubește.

Pauză de câteva secunde din partea lui. Ce să vă zic, omul nu a părut foarte, fooooarte, surprins. M-a întrebat politicos doar de unde dețin informația. Nu i-am putut răspunde la această întrebare. Discuța a fost scurtă și mi-a transmis că o să revină cu un răspuns în scris. Nu a mai făcut-o niciodată. E de înțeles de ce.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am povestit cum am vorbit eu cu unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

PS. Thomas Flohr are o avere estimată care era estimată în 2013 la 700-800 de milioane de euro. Omul concurează la volanul unui Ferrari în competiții de MotorSport. Printre pasiunile sale se numără yachturile și excursiile în cele mai ciudate locuri de pe glob.

Aici locuiește Thomas, în stațiunea elvețiană St. Moritz! Cum care Thomas? Cel care m-a sunat pe mine!

Foto: motorsport.com

Shin Dong-hyuk, omul LIBER

„Evoluez din stadiul de animal. Uneori încerc să râd și să plâng precum ceilalți oameni, doar ca să văd dacă simt ceva normal”. Așa se caracterizează Shin Dong-hyuk, singurul nord-coreean născut într-un lagăr care a reuşit să evadeze și care colindă lumea-n lung și-n lat spunându-și tragica poveste.

Nord-coreeanul de 32 de ani a sosit în aceste zile la Buzău, unde le-a vorbit elevilor de la Colegiul Național B. P. Hașdeu despre libertate. Despre libertatea necunoscută până la 24 de ani și regăsită în urmă cu 8 ani. Un fost prizonier care a venit să dea oamenilor liberi lecții despre dreptul fundamental al omului. Și i-a ieșit de minune.

tCuvântarea a început conform planificării la ora 10:00, în amfiteatrul liceului, în fața a zeci de tineri, profesori și câțiva reprezentanți ai mass-media. Mic, slăbuț, cu o privire tristă. Așa și-a făcut apariția în sala plină Shin, eroul romanului „Ëvadare din Lagărul 14”. Însoțit de Grigore Scărlătoiu, directorul Comitetului pentru drepturile omului în Coreea de Nord și de jurnalistul Adelin Petrișor, foști elevi ai liceului, nord coreeanul nu părea a avea nimic în comun cu personajul din odiseea scrisă. Ba dimpotrivă. Omul din amfiteatru nu avea brațe puternice, nu era înalt, nu avea nici măcar cicatrici la vedere cum le stă bine eroilor. Le avea însă în suflet, după cum el va recunoaște în cele ce urmează.

Pare o conferință de presă ca oricare alta, dar prima frază este aleasă să te lovească în moalele capului și să te trezească la realitate, pe tine, om liber. „Am fugit de foame”, și-a început discursul cu o sinceritate debordantă și susținându-și fiecare cuvânt cu gesturi ample, semn că este mai liber ca oricând. Mai liber decât noi, oamenii liberi, vom fi vreodată.

S-a născut în lagăr și admite că niciodată nu și-a propus să evadeze: „Eu nu știam ce se regăsește în afara gardului. Eu am plecat de foame. Probabil că dacă aș fi știut la ce mă expun, nu aș fi evadat niciodată. Evadarea nu este acțiunea unui om inteligent. Voiam doar să mănânc un pui fiert”.

Și nu se poate să nu te gândești, ca și ascultător, când ai mâncat ultima dată pui fiert. Când puiul fiert ți s-a părut vreo delicatesă, când ai mulțumit în gând celui de sus că ai ce pune pe masă.

Mărturisirile desprinse parcă dintr-o poveste întunecată continuă: „Mâncarea era principalul scop pentru care trăiam. Primeam zilnic mâncare, din păcate era foarte proastă și puțină. Eram atât de dornic să fiu sătul încât atunci când nu-mi făceam treaba cum se cuvenea, gardienii ne dădeau două variante: fie bătaie cu parul, fie ni se tăia porția zilnică de mâncare. Întotdeauna alegeam prima variantă”.

Viața i-a fost salvată de venirea în lagăr a lui Park, un prizonier, născut în „libertate” (în afara lagărului) și care i-a vorbit bietului Shin despre ceea ce se află dincolo de gardul electrificat.

„Planul lor era simplu și nebunesc de optimist. Shin cunoștea lagărul. Park cunoștea lumea. Shin se ocupa de trecerea dincolo de gard. Park avea grijă să ajungă până în China, unde unchiul lui avea să le ofere adăpost și ajutor să plece în Coreea de Sud”, arată un pasaj scris în cartea semnată de jurnalistul Blaine Harden. Ce nu a spus Blaine în carte, a făcut-o Shin astăzi, în fața elevilor: „Park m-a păcălit că dincolo de lagăr se găsește un pui fiert. Asta a fost modalitatea lui de a mă convinge. Și i-a mers. Nu-mi păsa ce se va întâmpla apoi. Voiam doar puiul fiert, apoi puteam să mor sătul”.

Și iarăși, ca și ascultător, gândul te poartă la nenorocitul ăla de pui, fiert, copt, viu, mort. Ăla pe al cărui gust l-ai uitat pentru că-l mănânci zilnic. Ăla care pentru Shin are gust de LIBERTATE.

Deloc speriat de lipsa de comunicare a elevilor, Shin alege o modalitate plăcută să și-i apropie. „Vreau să vă întreb de câte ori credeți că a vizitat Ceaușescu Coreea de Nord?”. O fetiță din sală răspunde timid: „3”. Shin, băiatul care nu a primit niciodată vreun cadou în perioada în care a stat în lagăr, decide să o premieze: „A fost de patru ori. Curajul merită premiat. Uite aici o carte”. Și zâmbește pentru prima oară în 30 de minute. Nu se aseamănă nici pe departe cu zâmbetul omului născut în democrație. Al lui Shin e mai timid și mai natural. Pare că nord coreeanul a învățat „să simtă ceva normal” sau se străduiește să o facă.

Este premiat de oficialii liceului pentru curaj și pentru lecția de viață pe care a oferit-o celor din jur. Mulțumește politicos și pare pe alocuri că nu face parte din filmul ce i se derulează în fața ochilor.

Nu ezită să uimească audiența: „Mi-ar plăcea să mă reîntorc în Coreea de Nord. Lagărul are și lucruri frumoase”. În sală e freamăt. „Lucruri frumoase?”, se întreabă la unison ascultătorii în gând. „Da, are cea mai dulce apă de izvor, cerul este albastru senin și munții sunt verzi, iar aerul e curat”. Să fie nostalgic după anii petrecuți în iad? Pare. I-ar plăcea să se reîntoarcă într-un „lagăr liber” și nepopulat. Într-un loc care i-a fost casă timp de 24 de ani.

Se pregătește de încheiere și acceptă câteva întrebări din sală. Îmi vine rândul și îl întreb curajos, de parcă îți trebuie mare curaj să-i pui o întrebare celui mai neînfricat om pe care l-ai fi putut întâlni: „Ce i-ai spune lui Kim Jong-un (nr. actualul lider nord coreean) dacă ai avea ocazia să vorbești cu el?”.

„Chiar dacă în Coreea de Nord oamenii sunt îndoctrinați și li se vorbește despre conducătorii supremi la tot pasul, eu multă vreme nici nu știam cine este Kim Ir-sen sau Kim Jong-il, pentru că celor care conduc lagărele, li se pare pierdere de timp ca deținuții să învețe despre conducătorii lor. În fond, toți deținuții mor, acum, mâine, peste un an sau peste 10”, a spus Shin.

„Dacă aș avea însă ocazia să vorbesc cu Kim Jong-un, i-aș spune că eu, spre deosebire de el, sunt un om liber. Și că lucrul ăsta nu mi-l mai poate lua nimeni”, a încheiat omul liber.

Am plecat cu promisiunea unui interviu și cu gândul că sunt un OM LIBER. Mulțumesc, Shin Dong-hyuk!

Despre Shin Dong-hyunk

Shin Dong-hyuk, în vârstă de 32 de ani, a fost prizonier al Lagărului 14, unde s-a născut şi şi-a petrecut primii 24 de ani din viaţă. El a fost torturat şi supus muncii forţate, înainte să evadeze, în urmă cu opt ani. Shin este singura persoană despre care se ştie că s-a născut într-un lagăr nord-coreean şi a reuşit să evadeze. El și-a povestestit viaţa într-o carte publicată de jurnalistul Blaine Harden, intitulată „Evadare din Lagărul 14”.

Tatăl şi bunicul lui Shin au fost trimişi în lagăr după ce doi dintre unchii săi au fugit în Coreea de Sud. Shin şi-a petrecut toată viaţa în detenţie din cauza sistemului nord-coreean de „culpabilitate prin asociere”, care pedepseşte trei generaţii ale aceleiaşi familii, dacă un membru este găsit vinovat.

 Aveți aici un interviu cu Shin realizat de Adelin Petrisor!