De ce la Muzeul Ceasului 90% dintre ceasuri NU FUNCȚIONEAZĂ?

Cui nu-i plac ceasurile? Vechi, mari, mici, de perete, de mână, mai valoroase sau mai puțin valoroase, colorate, serioase, toate acestea pot fi găsite la Muzeul Ceasului din Ploiești, unicul muzeu de acest fel din România.

Muzeul din Ploiești are o colecție de aproape 1.000 de piese, unele vechi de la 1.600, altele mai noi care au aparținut cândva personalităților vremii precum Carol I, I.L. Caragiale sau Constantin Brâncoveanu.

Totuși, de ce nu funcționează aceste ceasuri?

Din păcate, aici, timpul stă în loc. La propriu, întrucât doar câteva dintre orologii funcționează. Motivul ar fi conservarea obiectelor expuse. „Dacă ar merge toate, s-ar degrada în timp. Astfel, deși 80% dintre ele sunt funcționale, preferăm să le păstrăm închise”, ne-a mărturisit doamna de la muzeu.

Aceasta a adăugat: „În plus, ar fi destul de greu să întoarcem zilnic atâtea sute de ceasuri”. Prețul unui bilet este de 8 lei.

Foto: gazetaph.ro