La radio, am ajuns la radiooo!!!

Astăzi, viața m-a purtat din nou într-un studio de radio. Îmi era dor. N-am mai călcat într-un astfel de studio de ani buni și tare bine mi-a prins. A făcut bine sufletului. Spre deosebire de presa scrisă, la radio ești acolo, ascultătorul e și el acolo, lipsește doar contactul vizual. Fără litere, fără metafore, fără comparații. Atât. Și uneori, nici nu e atât de important să-ți vezi interlocutorul, mai ales când doar prin voce transmiți esențialul. Pe calea undelor.

Știți cum văd eu radioul? E exact ca atunci când începi o relație pe Internet, pe vremea în care Facebook era o iluzie și exista doar MIRC, strămoșul Messengerului. Nu o vezi, o suni, vorbiți la telefon, simți că sunteți unul pentru celălalt. Și-ți place și tare ți-e dragă. Deși ești curios, aproape că nu vrei să vezi cum arată. Nu vrei să strici totul. Nu vrei să nu-ți placă. Nu vrei să nu te placă. Și o suni din nou și îi șoptești ce voce caldă are. Cam așa văd eu radioul.

Cum m-a atins microbul FM-ului?

Trebuie că eram clasa a 7-a când lângă blocul meu și-au mutat studiourile (de fapt era doar unul singur, dar dă mai bine în povestioară) cei de la Radio Focus, un post de radio local. De fapt, la vremea respectivă, pe piața buzoiană erau două: Campus și Focus.

Într-una din zile, mi-am luat inima în dinți și am mers în locația cu pricina. Menționez că nu ascultasem nicio emisiune și nu știam nimic despre Radio Focus. Imediat ce am intrat pe ușă, m-a întâmpinat o secretară zâmbitoare. Genul de secretară binedispusă și amabilă. „Bună ziua! Numele meu este Claudiu Petrișor și aș vrea să lucrez la dumneavoastră!”. Inițial, femeia din fața mea a râs. Mie nu-mi era aminte de glume. Văzându-mi fața de om serios, aceasta mi-a răspuns: „Dragule, nu vrei tu să vii cu mama ta sau cu tatăl tău?”.

Am plecat. Dezamăgit că nu puteam rezolva probleme de oameni mari. Dezamăgit că nu am impresionat. Am ajuns acasă și am început munca de convingere cu biata mama. „Te rog, haide cu mine. Nu mă lăsa. Nu acum! E viața mea în joc”, am început să mă lamentez de parcă viitorul meu depindea de acel post de radio. Îi era rușine să meargă acolo și să meargă într-un loc în care nu cunoaște pe nimeni. Dar sufletul de mamă nu a lăsat-o să nu-mi facă pe plac. Și a venit. Cu mine. Și a fost de ajuns. Știam că voi face parte din echipa Radio Focus.

Mi-a fost prezentat Marcel Lungu (de care din păcate nu mai știu nimic de ani buni), realizatorul emisiunii duminicale Radio Prichindel. Și așa am început o experiență frumoasă de aproape doi ani care mi-a adus doar beneficii. Nu materiale! Nicidecum. Ci sufletești. Și tare mai eram mândru când veneau la noi cunoștințe care îmi auziseră vocea de copil pe FM. Și tare mai eram mândru când le dădeam premii prichindeilor din oraș. Și tare îmi plăcea să fiu în centrul atenției.

Astăzi, viața m-a purtat din nou într-un studio de radio. Îmi era dor…radio

PS Urmează un superinterviu cu Flick și Răzvan Popescu.