Când vă plângeți de jobul vostru…

De ceva vreme, zona Alba Iulia a fost modernizată de primarul Negoiță. Astfel, au fost puse dale, borduri, flori, căruțe cu cârnați, spoturi și alte brizbrizuri. Adio spațiu verde, bine ai venit ciment! Ei bine, pentru că a fost făcută o investiție considerabilă, conducerea a decis ca din 100 în 100 de metri să fie angajat câte un om care să păzească „avuția”. Probabil că primăria are contract cu o firmă de pază. Ei, despre acești paznici vreau să vă vorbesc, despre cei care stau sub cerul liber și au grijă de lucruri care într-o țară civilizată nu ar trebui nici furate, nici vandalizate.

Îi văd zilnic, căutându-și locul. Au întotdeauna alături o sticlă de apă și un telefon vechi. Uneori și câte un pachet de țigări. N-au stare, n-au răbdare, n-au bani. Pentru că sunt acolo din pricina faptului că au nevoie de bani. Sau pentru că nu pot să facă altceva, ori nu știu să facă altceva. Sau pentru că au avut ghinion. Faptul că îi văd îmi creează simultan o stare de disconfort și una de bine. Mi-e milă de ei, dar mă gândesc ce norocos sunt. De aceea, când ne mai plângem de munca noastră, se ne gândim un pic la oamenii ăștia. Un pic și ne-ar fi mai bine.

  Când ne mai plângem de salariul mic, să ne gândim că oamenii ăștia nu iau mai mult de 8 milioane;
  Când ne mai văicărim că e dat prea tare aerul condiționat din birou, să ne gândim că oamenii ăștia nu pot controla vremea și stau sub cerul liber;
  Când ne mai văităm că ne mâncăm pachețelul la birou, pe tastatură, din lipsă de timp, să ne amintim că oamenii ăștia mănâncă pe o bancă. Afară.
  Când ni se pare că apa de la Fântâna e prea departe, să nu uităm că ei beau pe timp de vară apa fiartă;
  Când ne plângem că avem colegi la birou nesuferiți, să ne gândim că oamenii ăștia ar da orice să mai schimbe o vorbă cu cineva la 2 dimineața.

Știu, o să-mi spuneți că nu toți au același job, că e important să ai studii și că în viață trebuie să știi să te descurci și nu să te plafonezi. Așa e. Dar, viața e uneori atât de parșivă că te urcă și te coboară cât ai clipi. Nu mi-ar plăcea niciun moment să nu mai găsesc alternative profesionale și să beau apă clocotită. Fiți recunoscători pentru ceea ce aveți!

Astfel de zone sunt pazite de oameni de la diferite firme de paza
Astfel de zone sunt pazite de oameni de la diferite firme de paza