Ce vă respectam Maestre, dar ce vă respect acum!

Să lucrezi cu oameni e întotdeauna dificil, nu același lucru se întâmplă dacă în carieră ai de-a face cu OAMENI. Afurisita asta de meserie numită de către unii jurnalism și de către alții ziaristică îți scoate în cale fel de fel de semeni. Unii mai buni, alții mai răi, unii mai politicoși, alții fără cei 7 ani primiți de la părinți, unii mai cunoscuți, alții… adevărate STARURI.

Fericita meserie are și părți bune, astfel că pot întâlni ființe pe care le apreciez până în măduva oaselor. De ceva vreme îmi doresc să realizez un interviu cu un mare ACTOR al teatrului românesc. Deocamdată nu vă pot da mai multe detalii, ci doar că are vârsta de 60 de ani (Acest amănunt este deosebit de important în cele ce urmează). Deunăzi, mi-am luat inima în dinți și i-am scris pe Facebook. Discuția a fost scurtă, dar suficient de lungă ca să-mi dau seama ce calități se ascund în acest domn. O voi reproduce aici:

„Buna seara! Claudiu Petrisor de la Libertatea va deranjeaza. Maestre, mi-as dori să realizez un interviu cu dumeavoastră. O discutie despre actorie. Multumesc! Seară buna!”

„Când vrei cu drag. După ziua de maine ca am premiera la *****. Vineri dacă nu e prea tarziu eu sunt la Teatrul **** de la ora 18 si poți veni la mine la cabina. Avem suficient timp, eu intru in scena la 19,45. Dacă ai alta propunere suna-ma miercuri la 07******** si vorbim„.

Nu ar strica puțină analiză pe text. „Cand vrei cu drag”, îmi spune încă de la început, lucru care mă face să capăt și mai mult încredere să-l contactez telefonic. „Vineri dacă nu e prea tarziu”, adaugă maestrul, semn că timpul meu e la fel de prețios ca și timpul Domniei Sale. „Dacă ai alta propunere sună-mă”, mi-a mai transmis, astfel că, indiferent de statut, trebuie să ții cont și de dorințele interlocutorului tău. Mai mult, acest mesaj a fost trimis de pe telefon. DA! De pe telefon. A văzut rugămintea și a considerat că este politicos să răspundă fix în acel moment.

Abia aștept să-l întâlnesc, deși, știu că nimic nu mă va face să-mi schimb părerea despre dumnealui.

PS. Această postare apare la două săptămâni după ce, două dintre adevăratele vedete ale României, Ozana Barabancea și Bogdan Vlădău, contactate pentru subiecte diferite, mi-au închis telefonul în nas. Scriind, realizez că e vina mea și poate am greșit abordarea. Oare trebuia să-i spun și burlacului Vlădau „maestre”?

teatruFoto: Mediafax

De ce urăsc blogurile pentru femei plânse și părăsite

Da, sunt frustrat! Da, nu sunt singurul! Și tu ești, doar că nu recunoști. Și tu ești, doar că nu o spui în public sau nu o scrii pe blog. Dar, la fel ca și mine, știi prea bine că totul ar fi putut să fie mult mai frumos, că tu ești mai bun ca alții și cu toate astea ești pe locul al 2-lea. Sau al 3-lea. Sau nici măcar nu joci în aceeași divizie cu ei. Cei mai buni.

Tot cam așa nu sunt eu în aceeași divizie cu ăia care scriu exclusiv pentru femei triste, de obicei cei mai citiți bloggeri ai României. Pentru genul acesta de blogărași, cuvintele nu au secrete și reprezentantele sexului frumos le-ar face oricând statuie. Ei bine, sunt câțiva pe care îi urăsc DIN TOT SUFLETUL. Vă rog, nu săriți la gâtul meu. Nu îi urăsc pentru că fac trafic și sunt citiți mai ceva ca poeziile lui Eminescu. NU! Îi detest pentru că sunt atotștiutori, mai trecuți prin viață ca noi toți la un loc, mai cunoscători în ale dragostei decât însuși CUPIDON, experții sexului și întemeietorii preludiului.

Genul acesta de scriitori trebuie luați la pachet. Nu putem vorbi ca despre persoane diferite, ei sunt un TOT. Un tot plin de epitete, înțeles de tinerele dezamăgite în dragoste și citit de toată lumea. Da, chiar și eu îi citesc din când în când. Mă amuză feminitatea lor și romantismul făcut public. Mă amuză gândul că sunt zeci de fraiere care le trimit mailuri să le spună povestea lor și ei, ca niște dumnezei în ale dragoste, își dau cu părerea.

Îi urăsc pentru că prostesc tinere, pentru că se dau deștepți, pentru că nu sunt bărbați, pentru că doar ei știu să facă femeile fericite, pentru că femeile le cer sfaturi, pentru că EXISTĂ.

PS. Da, și eu cred în dragoste, da, și eu iubesc și sunt iubit, da, și eu am făcut sex (chiar dacă pare greu de crezut), da, și eu scriu pe blog (nu ca ei, dar mă străduiesc), da, da, da. Dar nu vă intoxic cu sfaturile de sexexpert și poveștile mele de dragoste. Încă!

otrava

 

Doctor Google, medicul nostru de familie

Internetul scoate la lumină prostia din noi. De multe ori mă întreb ce e în capul nostru pentru că atunci când ne doare ceva preferăm să îl consultăm pe doctorul Google și abia apoi mergem la medic? Asta, dacă mai ajungem la cabinet. Am ajuns să îi spunem lui Google simptomele noastre și el, ca un specialist tânăr și dornic de afirmare, ne trimite pe forumuri și ne dă păreri „avizate”. Ce e cu noi de îl vedem pe Google ca pe un bărbat în halat alb și cu stetoscop la gât?

Un studiu realizat în urmă cu aproape un an în Marea Britanie a dezvăluit că una din patru femei își stabileste un diagnostic greșit si își cumpară medicamente nepotrivite, după “consultatia” pe Google. De cele mai multe ori, doctorul Google este un medic paranoic, genul acela de doctor care nu reușește decât să te sperie și să-ți spună că boala ta nu are leac.

De ce alegem totuși această cale? Poate din comoditate, poate din dorința de a citi un diagnostic care să ne convină, poate pentru că nu costă nimic sau poate… din PROSTIE. Da, ultima variantă e cea mai plauzibilă și le cuprinde pe toate la un loc.

De ceva vreme mă confrunt cu ceva dureri de cap. Înainte de a consulta un medic real, l-am rugat pe Google să-mi pună un diagnostic. Mi-am promis să fie ultima oară când voi proceda astfel.

DoctorGoogle

 

Nu sunt blogger

Am deschis acest blog în luna decembrie. Pentru un moment, nu-mi place noțiunea de blogger. Nu am nimic cu bloggerii. Nici nu mi-aș dori să am. Problema e că mi se pare aberant să te numești „blogger”, doar pentru că ți-ai deschis un blog cu câteva săptămâni în urmă. E ca și cum din momentul în care îmbraci un tricou cu „S” de la Superman, te transformi brusc în Superman. Şi asta nu se poate…

Păcat că mulți dintre oamenii care sunt bloggeri cu adevărat în România nu știu să-și pună în valoare acest statut. Știți care e definiția unui blogger pe Wikipedia?
„Un blogger sau blogher este o persoană care navighează prin frontierele spațiului virtual ale Internetului și completează un blog. Bloggerii nu sunt definiți printr-un grup omogen, ei având o varietate de motivații profesionale sau personale pentru care scriu pe un blog și vin dintr-o varietate de contexte politice, economice și sociale”. Se putea o definiție mai nedefinită de atât? Chiar nu se găsește niciunul dintre „greii” online-ului care să facă o pagină de Wikipedia mai demnă pentru cuvântul „blogger”?

E clar că acum nu sunt blogger, ci doar un om din Buzău (da, Buzăul nu e în Moldova!) care scrie pe un blog pentru el și pentru apropiați. Ce va fi pe viitor cu claudiupetrisor.ro?  Habar nu am! Dar mai am multe de învățat. Prea multe și mi-e teamă că nu am suficient timp.

PS. Motto-ul „OM de blog sau blog de OM” este un joc de cuvinte care mă va caracteriza după cel puțin 1000 de materiale publicate. Mai am 989…

blog

Cum își bat joc cei de la Blue Air de clienți

Blue Air lucrează românește și se vede. Reducerile companiei aeriene sunt o mare păcăleală. Cum mi-am dat seama? Nimic mai simplu. Doar am urmărit cu atenție site-ul oficial al companiei.
350-001

Oricine intentionează să-și cumpere bilet la Blue Air dă ceva bani în plus dacă plătște cu cardul (93 de lei mai exact). Nu același lucru se întâmplă dacă mergi la ghișeul unei bănci și depui numerar. Dacă alegi această modalitate de plată ai comision zero. Buun, până aici nimic de comentat.

Doar că, din când în când, stimabilii de la Blue Air mai au și oferte. „Intră pe www.blueairweb.com intre 10-12 ianuarie si prinde promotia: 14,99% reducere pentru toate zborurile Blue Air”, anunță astăzi cu surle și trâmbițe oamenii de la Blue Air. Doar că, ar face ei o reducere de 14,99%, dar parcă nu ar da chiar 14,99% și se gândesc să-i mai tragă în plasă pe români. Cum fac asta?

Ei bine, dacă dorești să îți iei un bilet la ofertă, bruscă nu mai ai opțiunea Depunere numerar Raiffeisen/ Bancpost/ BRD 0 lei. De astăzi până pe 12 ianuarie, depunerea costă în plus încă 46,5 lei de bilet. Peste două zile, când oferta va expira, depunere numerar Raiffeisen/ Bancpost/ BRD va fi din nou 0 lei.

Stimabilii nu sunt la prima abatere. De Crăciun, au făcut din nou o ofertă de 14,99% reducere la toate zborurile. Spre deosebire de acum, atunci, s-a păstrat comision zero la Depunere numerar Raiffeisen/ Bancpost/ BRD. Singura problemă e că pe 25 Decembrie TOATE BĂNCILE erau închise!
70-411

BLUE-AIR

 

Un nume, sute de amintiri

Nu-ți trebuie mult pentru ca ziua să-ți fie dată peste cap. Ziua? Ce spun eu aici? Ești terminat și azi și mâine și încă o vreme bună de aici înainte. Cum așa? La auzul unui singur nume și furtuna amintirilor te doboară, întrebările din categoria „Puteam să fac mai mult?” se prăvălesc peste tine și tu ești mic și singur, ca un copil fără de tată.

Nu știu cum funcționează inima și mintea și nici nu am dreptul să verific și să întreb. E clar însă că cea de-a doua trimite impulsuri către prima și o face atunci când te aștepți mai puțin. O face puternic și dur! Agresiv uneori.

La fel mi s-a întâmplat și astăzi când, am citit textul colegei mele, Alina Dan. Un om pus în fața unei situații grele pentru care temerea că și-ar putea lăsa copilul singur era mai mare decât potențialele suferințe cauzate de orice boală. Indiferent de stadiu sau durată.

„La 7.20 eram la Fundeni. Eu tremuram ca varga, Irinel Popescu era în camera de gardă şi consulta. La 7.30, raportul de gardă, la 8 fix a intrat în cabinet. Pe hol, lume multă. Incredibil de multă şi de toate felurile. Niciun zâmbet. Numai feţe triste, unele galbene…, ochi goi”, notează Alina. De aici, pentru mine povestea capătă altă nuanță. Irinel Popescu e numele la auzul căruia atenția devine și mai mare, inima bate să sară din piept și amintirile sunt mai actuale ca oricând. „Irinel Popescu…”, îmi spun în gând. Încerc să mă adun și citesc textul până la final. Ce fericire, Alina e bine si are motive să zâmbească, motive să trăiască! Alina e un caz fericit și un om care merită să fie fericit.

Nu-ți trebuie mult pentru ca ziua să-ți fie dată peste cap. Profesorul Irinel Popescu, ultimul medic care l-a tratat pe TATA.

tataa

Ce te face să nu răspunzi la telefon?

Sunt lucruri în viață pe care nu prea le înțeleg: cum au apărut Piramidele, modalitatea în care se va sfârși Universul și de ce nu răspund locuitorii Terrei la telefon. Pe primele două nu încerc prea des să mi le explic, dar pe ultimul da. Și nu prea găsesc răspuns.

Da, unele dintre cunoștințele mele nu răspund la telefon. Aici nu mă refer la faptul că sunt sunate și nu apasă pe butonul verde, ci la acela că după ce au văzut că sunt apelați uită să sune înapoi. Uită sau pur și simplu nu vor să o facă.

M-am gândit că poate nu sunt o ființă dezirabilă și atunci oamenii sunt îndreptățiți să nu mă sune înapoi. E posibil! Am mai luat în calcul faptul că ar putea să nu aibă credit. Nu mai cred nici în asta. Exista și varianta în care nu le merge telefonul și o fi sunat „în centrală”. Da, asta ar fi o explicație. Bullshit!

Eu sunt genul de om care sună cu UN SCOP. Sau așa îmi place să cred. Nu contactez pe nimeni să-i aud vocea, să-l întreb ce mai face, ori să-l verific. Și totuși, ce îi determină să nu sune înapoi?

Personal, mi se pare o regulă de bun simț să reapelezi pe cel care te-a căutat. Așa cum îi răspunzi cuiva care intră într-o încăpere și spune „Bună seara”, la fel ar trebui să suni un apropiat care și-a pierdut 20 de secunde din viață apelându-te.

PS. Acest text este un pamflet și vă rog să-l tratați ca atare. Scrierea de față nu se referă la cei din agenda mea pe care îi sun cu o treabă, nu răspund și mă sună doar când au nevoie de mine. Nicidecum!

telefon

Cele mai CRETINE replici cu care poți refuza un bărbat

Nu mă pricep la dragoste, nu mă pricep la relații. Poate tocmai de aceea, de-a lungul timpului, am întâlnit moduri care mai de care mai cretine de a refuza un potențial partener. Fie le-am trăit pe propria piele, fie le-am auzit povestite de cătrei prieteni și cunoștințe. De menționat că genul acesta de replici sunt folosite mai ales de fete, pentru că de cele mai multe ori masculii sunt mai direcți și mai puțin educați și spun direct ce le trece prin minte.

„Vreau să rămânem prieteni” De multe ori mă întreb dacă există vreun refuz mai patetic decât asta?

70-410

„Ești prea bun pentru mine” Ca să vezi! Ce i-aș răspunde uneia care mi-a aruncat o astfel de replică: „Și dacă te vreau așa proastă e vreo problemă?”

„Am prieten!” Recunosc, asta nu e cea mai gravă dintre toate. E până la urmă o minciună rezonabilă, dar a intrat în top pentru că este foarte utilizată.

„Te văd ca pe fratele meu” Asta ar putea fi lesne tradusă ca „Nu m-aș culca cu tine pentru nimic în lume”

…………………………………………………………………..

Timpul trece și refuzurile se diversifică:

„Mă concentrez aspra carierei mele, n-am timp de o relație” SFAT: Niciodată să nu-l ai ca adversar pe CARIERĂ. Cu Ion te poți duela pentru Maricica, cu Gigel la fel, dar cu CARIERĂ nu ai niciodată sorți de izbândă.

„Pur si simplu nu ne potrivim, suntem firi diferite” Asta e genul de replică pe care o dau cele care nu vor cu tine și se mai cred și deștepte.

trandafir

 

Maimuțe cu permis de conducere

E clar că suntem urmașii maimuțelor. Nu o spun eu, au spus-o specialiștii. Eu nu fac decât să constat acest lucru în trafic sau în mijloacele de transport în comun. Dar, despre călătoriile cu metroul și RATB-ul vă voi povesti cu altă ocazie.

Acum să vorbim, de fapt eu vorbesc și voi citiți, despre maimuțele din trafic. Sunt multe, sunt agresive și au, de obicei, mașini puternice. Acestor primate nu le pasă de culoarea semaforului, nu îi interesează de trecerile de pietoni și își arată superioritatea prin numărul de cai putere.

Întâlnesc zilnic astfel de specimene pentru care semnalizarea este unul dintre misterele omenirii și pielea de pe volan este mai prețioasă decât propria piele. Din păcate, cei care suportă consecințele a doi neuroni care conduc cu viteza luminii un BMW X6 (nu săriți, e doar un exemplu), suntem noi: eu, tu și apropiații noștri. Soluții? Există!

Mereu m-am întrebat dacă atunci când se dau probele pentru obținerea permisului de conducere nu ar fi indicat un test de IQ. Nu, nu spun că doar geniile ar trebui să conducă. Spun doar că ar fi necesar să există un minim de inteligență pentru a avea pe mână o mașină, fie ea un BMW de zeci de mii de euro sau o Dacie amărâtă de câteva sute de euro.

PS Aveți AICI un bun exemplu de primată la volan!

permisP