Cum am fost căutat de unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Nu stiu cu cine au mai dialogat alții sau alături de ce personalități au poze pe Facebook, dar a existat un moment în care a trebuit să interacționez cu un magnat. Un om de afaceri cu greutate. Un nene care deține, printre altele, o companie privată de avioane. Nu, nu e acționar. Omul a fondat societatea în 2004, acum are 79 de avioane și un elicopter. Și într-o anumită zi din bogata sa existență m-a sunat pe mine, Claudiu, moldoveanul născut în Buzău, care mănâncă shaorma de la Dristor și merge zilnic cu metroul.

Să fi fost anul 2015 sau 2016 când aflu pe surse (felul în care ziariștii numesc o bârfă auzită la o bere) că o cunoscută româncă ce s-a iubit cu niscaiva vedete de pe la Hollywood, are o relație ferită de ochii lumii cu Thomas Flohr, fondatorul VistaJet. Și pentru că legătura dintre cei doi se consuma departe de ochii iscoditori ai presei, îmi era clar că niciunul dintre protagoniști nu va recunoaște aventura.

Dar, încerc marea cu degetul și îi las pe Instagram un mesaj domnului Thomas Flohr (52 de anișori), elvețianul care deține firma privată de avioane despre care vă povesteam mai sus. Îi zic că-s cutărescu, ziarist prin Românica și ca aș vrea să discut cu el o treabă. Am fost destul de inspirat încât să nu-i dezvălui motivul pentru care l-am contactat.

Băi, și trece o zi, trec două, trec vreo câteva luni, când să citești și să nu crezi: primesc un răspuns de la mister Flohr pe același cont de Instagram. Citeam și mă frecam la ochi, parcă nevenindu-mi a crede. „Please send me your number and I will contact u”, îmi scrisese omul cu mâinile sale. Bine, asta dacă nu o avea vreun angajat care să tasteze în locul său, să nu cumva să-l doară buricele degetelor.

Nu stau prea mult pe gânduri și îi las numărul meu de telefon. Măi, oameni buni, și cum, mă gândesc, semna el vreo afacere de câteva milioane de la unul dintre birourile companiei din Beijing, Shanghai, Hong Kong, Kuala Lumpur, Dubai, London, New York sau Los Angeles sau cum degusta vreun bol de icre prea negre, pune mâna pe telefonul lui, probabil ediție limitată, și apelează umilul meu număr de România.

În tot acest timp, la câteva mii de kilometri distanță și cu mai puține icre negre în stomac, constat că sunt apelat de un număr ascuns. Răspund și când se recomandă, înlemnesc.

Fratele vostru, împietrit. Băi, nu-mi mai găseam cuvintele. „Hello!”, îi zic și eu gândindu-mă cum aș putea să atac problema. Că oricât aș fi eu de tupeist să-l întrebi pe un om dacă se culcă cu alt om (femeie, în cazul de față), nu prea se cade. Nu dă bine. Cu atât mai mult cu cât nu vorbisem niciodată cu el.

Dar, munca-i muncă, astfel că prind curaj și-l întreb  dacă s-a iubit cu românca noastră. Sau dacă se iubește. Sau măcar dacă o plimbă cu avionul în timp ce o iubește.

Pauză de câteva secunde din partea lui. Ce să vă zic, omul nu a părut foarte, fooooarte, surprins. M-a întrebat politicos doar de unde dețin informația. Nu i-am putut răspunde la această întrebare. Discuța a fost scurtă și mi-a transmis că o să revină cu un răspuns în scris. Nu a mai făcut-o niciodată. E de înțeles de ce.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am povestit cum am vorbit eu cu unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

PS. Thomas Flohr are o avere estimată care era estimată în 2013 la 700-800 de milioane de euro. Omul concurează la volanul unui Ferrari în competiții de MotorSport. Printre pasiunile sale se numără yachturile și excursiile în cele mai ciudate locuri de pe glob.

Aici locuiește Thomas, în stațiunea elvețiană St. Moritz! Cum care Thomas? Cel care m-a sunat pe mine!

Foto: motorsport.com

Cum era lumea fără aer condiționat?

Văd că mulți se plâng, pe bună dreptate, că nu e aer condiționat în mijlacele de transport în comun. Sau, în unele cazuri, deși metroul este dotat cu AC, acesta nu este pornit.

De câteva zile stau și mă întreb cum se simțea lumea părinților și bunicilor noștri fără aer condiționat. Cum mergeau în mașini încinse, munceau în fabrici aglomerate sau stăteau în case bătute de soare?

Oare nu s-a gândit nimeni la nicio aplicație, ceva de genul? Să avem aer condiționat direct din telefon? E timp și pentru asta…

Tu câte țări ai vizitat?

Cui nu-i place să călătorească? De ceva vreme, de când biletele de avion sunt mai ieftine, un zbor în afara țării nu mai este ceva ieșit din comun. Tu câte țări ai vizitat?

Există un site denumit traveltip.org unde poți selecta statele în care ai călătorit. Deși e mult spus că am vizitat o țară întreagă, am ales și eu 7 dintre destinațiile în care mi-am petrecut câte o vacanță: Italia, Grecia, Franța, Spania, Ungaria, Belgia și, evident, România.

Cifrele arată că am vizitat 14,58% din „Bătrânul Continent” și doar 3,24% din întreaga lume. Ce țări mi-ar plăcea să vizitez? În ordinea asta ar fi: Japonia, Statele Unite și Noua Zeelandă.

Stai la etajul al VIII-lea? E un pic mai greu să-ți iei mobilă de la Casa Rusu

Nu știu la alții cum e, dar la Casa Rusu mobila-i mobilă și etaju-i etaj. Avantajul este de partea celor care locuiesc la casă.

Așadar, dacă dorești să-ți achiziționezi ceva de la Casa Rusu este de preferat să stai cât mai jos. Nu, nu să stai pe vine, ci să locuiești la un etaj inferior. Motivul? Serviciile de manipulare sunt în funcție de nivel. Astfel, oamenii percep 2% din valoarea comenzii pentru fiecare etaj: Stai la parter, ești norocos, plăteși doar 2% din total.Stai la etajul al VIII-lea, plătești 16% din valoarea comenzii. De exemplu, dacă ai comandat de 10.000 de ron, dai 1.600 numai pe serviciile de manipulare.

Când mă credeam ghinionist cu etajul al III-lea, m-a lămurit băiatul din magazin:

„Am avut clienți care stăteau la etajul al XV-lea. Au plătit 30% din valoarea comenzii”. L-am întrebat: „Dacă stau la demisol, îmi dați voi bani?”. Interlocutorul meu s-a amuzat. Și atât!

Casa Rusu

Un magazin vinde rațe de cauciuc. Și atât

De obicei, într-un magazin găsești o gamă diversificată de produse. Mai mari, mai mici, mai scumpe sau mai ieftine. Nu și aici.

Într-un butic poziționat pe o străduță din Florența se găsesc doar rațe de cauciuc. De aceeași mărime, la același preț. Singurul lucru care diferă la ele este modelul.

Se pot găsi rațe de tot felul. Fie cu chip de Spiderman, fie cu chipul Reginei Angliei, cu fața personajului Batman sau în formă de dragon. Prețul este de 9 euro pe bucată.

Ce pot să mai adaug este faptul că buticul cu pricina era plin ochi. Mulți erau curioși, alții au și cumpărat câte una, două, pentru cei mici. Mi-e greu însă să cred că are cineva colecția completă. Sunt prea multe. Și prea scumpe.

Fascinanta catedrală Notre-Dame din Paris

Notre-Dame din Paris este una dintre cele mai captivante catedrale gotice din Europa. Ce m-a impresionat? Faptul că în anul 1163 a început construcția celebrului lăcaș de cult. Da, 1163. Aceasta a durat până în 1345. Nu vi se pare foarte mult? Raportat la ceea ce se întâmpla în lume în acea perioadă, este enorm.

Notre-Dame, intr-o zi insorita
Notre-Dame, într-o zi însorită

În anul 1000, cu 163 de ani înainte de începerea construcției, Constantinopolul avea o populație de aproximativ 300.000 de locuitori, Roma avea abia 35.000, iar Parisul 20.000. Astăzi, cam 20.000 de locuitori are orașul Carei.

În anul 1457, la domnia Moldovei venea Ștefan cel Mare. Trecuseră 112 ani de la finalizările celebrei catedrale pariziene.

În anul 1492, Cristofor Columb descoperea America. Trecuseră 329 de ani de la începerea construcției catedralei Notre Dame.

În anul 1804, Napoleon a fost încoronat, chiar la Notre-Dame, împărat al Franței. La 459 de ani de când lăcașul de cult era finalizat.

În anul 1831, Victor Hugo a publicat romanul său „Notre-Dame de Paris”. Catedrala avea deja o istorie de 668 de ani.

Catedrala Notre Dame este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. Intrarea este liberă.

În mod ciudat, catedrala nu este, nici pe departe, cel mai vechi locaş sfănt din Franţa. O bazilică care a fost dedicată Sfântului Etienne în jurul anului 528 de către Childebert este considerată a fi cel mai vechi lăcaș de cult din Hexagon.

Anul acesta, catedrala Notre Dame din Paris împlinește 853 de ani.

 

Elefanților, de ce sunteți neserioși? Pentru că nu sunt Esca? (P)

Prima dată când am facut o comandă online pe elefant.ro, o să râdeti, a fost, nu ca să cumpăr cartea Andreei Esca. Ci pentru că voiam câteva cărți și mi s-au părut a fi destul de convenabile. Asta s-a întâmplat ieri.

Mi-am făcut cont, am plasat comanda, am achitat. Am optat să fiu eu cel care ridică comanda, tocmai pentru că voiam să am cărțile destul de repede. Iar la ora 6:00, serioși, la fel ca în postarea Andreei Esca, mi-au trimis mail: „Salut, Claudiu Petrisor, De acum poti ridica gratuit coletul elefant.ro bla bla bla…”

I-am crezut pe cuvânt și astăzi, la ora 17:30, la mai bine de 15 ore de la primirea mailului, am mers în punctul de ridicare de pe Buzești. Unde, surpriză, nu venise coletul. „Ce e funny e ca eu”, vorba lui Esca, „mi-am comandat câte ceva si pentru că NU sunt în vacanta, cineva NU mi-a adus coletul direct la aeroport. Și acum NU îl plimb prin Franța”. Pentru că elefanții nu mi l-au trimis la timp. Dar e și mâine o zi.

PS. P-ul de la publicitate se pune acolo, sus, în titlu.

PS 2 M-am inspirat de AICI!

elefantii

Vacanța mea pe Coasta de Azur

Ca niciodată, anul acesta am avut parte de o Vacanță cu V mare de la Vendetta. „Vedi Napoli e poi mori”, zice un proverb italian. Ce-ar fi ca, după ce ați văzut Napoli și vă pregătiți de întâlnirea cu Dumnezeu (că doar de aia zic italienii ‘e poi mori’), și să faceți o excursie în Franța, pe Coasta de Azur? Nu de alta, dar parcă niciunde, Dumnezeu nu a desenat mai frumos ca aici. Și tare s-a mai jucat cu culorile și tare armonios a așezat marea lângă munte. Și mult a bucurat și va mai bucura Dumnezeu cu creația sa ochii celor ce au ajuns pe aceste meleaguri…

22

Deși Franța împarte Coasta de Azur cu Italia, bogăția se află pe riviera franceză. Lux, bunăstare, fast, toate grupate ca într-un săculeț de Zeul Civilizației, dacă o exista așa ceva. Astfel aș putea defini în câteva cuvinte litoralul din sudul Hexagonului.

Coasta de Azur este un amestec de nații, de la oameni de culoare, la indieni, musulmani, chinezi și chiar români, iar Nice poate intra cu ușurință în categoria orașelor cu cea mai ”pestriță” populație. Oamenii sunt amabili, întrucât turiștii poartă pe umeri economia din sudul Franței.

Am vizitat Monaco, Nice, Cap d’Ail, regiunea Provence cu ale sale câmpuri nesfârșite de lavandă înmiresmată, Saint Paul de Vence, Eze (ultimele două sunt orașe cetate). Spectaculoase de-a dreptul.

11

Printre plajele fantastice unde în weekend staționează iahturi luxoase se numără Plage de la Paloma din Saint-Jean-Cap-Ferrat și frumoasa Plage de la Mala din Cap d’Ail. Un șezlong costă 30 de euro, dar de peisaj te poți bucura la fel de frumos și de pe prosopul așezat direct pe plajă. E drept, pietrele sunt destul de incomode, dar privind partea bună, măcar nu-ți mai rămâne nisipul lipit de picioare și pietrele au proprietăți de stimulare a mușchilor, la fel ca un masaj. Chiar funcționează.

Scumpul meu Monaco

Am lăsat la final Monaco, întrucât a fost desertul de care ne-am bucurat vreo două zile. Evident, nu am fost cazați acolo, dar un autobuz al cărui bilet costa 1.50 euro ne-a ajutat să ajungem la destinație. Luxos, scandalos de luxos. Ferrari și Lamborghini la tot pasul, iahturi mari, mici, albe, strălucitoare, pentru toate gusturile. Blocuri sfâșietor de înalte și apartamente nelocuite. Iar noaptea, viața din Monaco se transformă și cartierul Monte Carlo se îneacă în șampanie scumpă.

La fiecare pas, turiștii sunt atrași de terasele zgomotoase, asortate cu feluri de mâncare excentrice. Din nou, la fel de costisitoare. Iar în portul din Monaco, pe iahturile de sute de mii de euro, au loc seară de seară petreceri. Intrarea pe vapor te întâmpină cu un mesaj neprietenos: „Private party”.

dd

 

Mulțumesc, PUB 18! Mă înclin…

PUB 18 este o cârciumioară din Regie. O cârciumioară drăguță, cu o poveste interesantă și cu angajați profesioniști. Și cu peste 3.300 de like-uri pe Facebook, ceea ce e destul de mult pentru o bodeguță din Regie.

Mulțumesc celor de la acest bar pentru prietenie și ospitalitate. Pentru respect și bună dispoziție.

Dar mai ales, MULȚUMESC pentru berea veche care m-a ținut 2 zile imobilizat la pat. Pentru stările de vomă și frisoanele accentuate. Pentru CONCEDIUL MEDICAL forțat de LUNI. M-am înclinat, LA PROPRIU, după berea cu ingredient special. Oare, dacă beam două beri, stăteam patru zile la pat?

pub18

Cum m-am rătăcit în „La bella Italia” (II)

Hei, hei, dragilor și cum vă ziceam. M-am îmbarcat în trenul de Pescara în jurul orei 18:00. Îmi amintesc că făceam vreo 4-5 ore până la destinație. Toată ziua hoinărisem prin Padova și eram obosit mort.

Odată ajuns în tren am întâlnit trei adolescente, toate italiente. Trebuie spus că nu am ratat ocazia să mă bag puțin în seamă cu cele câteva cuvinte pe care le știam. Conversația decurgea ca la carte, eu căscam de nu mai puteam, trenul mergea, totul era ok până când una dintre ele m-a întrebat din ce țară sunt. După ce am pronunțat un apăsat „ROMÂNIA” fetele mele s-au cam schimbat la față. M-am prefăcut că nu văd. Am adormit… Si intuiesc ca astea au fost marile mele greșeli: 1. că veneam din România și 2. că am adormit.

Mă trezesc după vreo 2-3 ore, buimac, în timp ce doi polițiști mă dau jos din tren și al treilea îmi pune bagajul în brațe.

-Perche? Che a suceso? Do you speak english?
-No! Mi dispiace!
-Perche! Ho biglieto! (Si le arat biletul ca sa inteleaga ca sunt in regula). O politista imi ia biletul din mana. Se uita pe el. Parea in regula. Imi spune ca mai vine un tren peste doua ore si ca pot calatori cu acelasi bilet. Si pleacă impasibilă.

Nu intru in panică. Sunt bărbat, ce naiba, îmi zic! Văd ca ma aflu in Rimini, dat fiind ca eram destul de odihinit, intuiesc ca sunt aproape de destinatie. De orasul Pescara. Aveam ceva bani la mine, asa ca am mers catre un taximetrist. Era important sa ajung la destinatie si nu aveam vreme de pierdut.

-Buona seara! (Afara deja se insera)
-Buona sera!
-Voglio agiungere a Pescara…
(atunci, nenea din fata mea s-a schimbat la fata)
-A Pescara? Se siguro?
-Si.
-Sei siguro?
-(Deja mă gândeam dacă omul e nebun) Si? Quanto km sono?
-300. (El imi zice 300, eu inteleg 30).
-OK, ii zic.
-Sei siguro?
-Si. Ho soldi, non e nessuna problema. Si dau sa bag rucsacul in portbagaj.
Si cum m-a vazut asa sigur pe mine, parca-l vad pe nenea sofer cum se intoarce cu o foaie A4 pe care erau scrise mai multe distante Rimi-Ancona, Rimin-Bari…etc si RIMI-PESCARA 340 km.

Mi-a cazut fata. Ma aplec, ridic fata, imi iau rucsacul si plec. Ca un caine plouat. Afara se insera. Primul impuls a fost sa-mi sun unchiul. Telefonul nu avea baterie, nu stiam numerele pe derost, o fericire. Iau o cartela si sun acasa. Era singurul numar pe care-l stiam. Urmarea? Singurul lucru pe care l-am facut a fost doar sa o panichez si pe mama.

M-am asezat pe o bancuta si am inceput sa plang. Mi-am sunat din nou mama care m-a sfatuit: „Tinere, fugi si ia-ti bilet la urmatorul tren!”. Zis si facut, dar urmatoarea garnitura venea abia dupa cateva ore.

Au fost doua ore groazince. Sa te afli intr-o gara a unui oras pe care nu-l cunosti, unde era plin de aurolaci si cersetori (marea majoritate romani), sa nu ai baterie la telefon, sa fii si buimac, Domne’, a fost groaznic. Poate ca nu vi se pare o tragedie, dar nu aveam decat vreo 16 ani.

Nu vă spun că m-am împrietenit cu o poloneză, care, văzându-mă singur și trist, a desfăcut geanta și mi-a dat apă, ciocolată, de toate. Ne-am înțeles ca turcii, eu vorbeam engleză și italiană, ea rusă. Singurul lucru pe care l-a înțeles a fost când i-am zis din ce țară vin: „România, România”.

Au trecut orele, mi-am șters lacrimile și am plecat către Pescara cu următorul tren. Cu ochii pe geam, am refuzat să mai dorm până când, într-un târziu, am ajuns la unchiul meu. Niciodată nu m-am bucurat atât de mult că îl văd. Un amalgam de emoții și sentimente puternice m-a cuprins. Dintr-o dată nu mai eram al nimănui….