Am băut-o pe Mona azi noapte

Relația mea cu Mona a început brusc și s-a consumat repede. Nu a fost dragoste la prima vedere, căci nici măcar nu știam că aveam să o savurez azi noapte.

…………………………………………………..

monaDar să ne întoarcem puțin în timp. Aseară, stresat și obosit am ajuns acasă. Acasă e mult spus, în casa domnului căruia îi dau lunar o sumă ca să (iarăși „casă”) nu mă dea afară. Am ajuns, am mâncat și am mers în patul meu (Mă scuzați din nou, patul proprietarului pe care îl folosesc eu). Noapte grea. Pe la 2, o fi fost 3, nu știu exact, m-am trezit cu o sete teribilă. Trebuie să menționez că în fiecare seară duc o sticlă cu apă lângă pat. Însetat și somnoros, am pus cu nesăț sticla la gură și am luat o dușcă sănătoasă. Zic dușcă pentru că am pus la gură sticla de spirt medicinal marca MONA în locul celei de apă. Am simțit o arsură puternică pe grumaz. Am înghițit, am scuipat, am înjurat. O băusem pe Mona dintr-o sorbire.

…………………………………………………..

Da, de lene, am folosit sticla de spirt medicinal și nu am binevoit să o pun la locul ei. Am plătit pentru comoditate. Mona m-a violat.

PS. I-am povestit întâmplarea prietenei mele. Prima ei reacție: „Pe bune, ai făcut asta?”, Micuța nu și-a dat seama inițial că a fost un accident și a crezut că m-am săturat de vin și bere și am trecut la NEXT LEVEL :))