Lucruri neștiute despre Regele Mihai I

Casa Regală a anunțat astăzi că Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveția. Regele avea 96 de ani. Iată câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Maiestatea sa:

  • Regele Mihai a fost născut prematur. La câteva ore de la venirea sa pe lume din 1921, un comunicat public al mareşalului Curţii Regale preciza că „starea sănătăţii Alteţei Sale Principele Mihai este mulţumitoare”.
  • Majestatea sa, Regele Mihai I al României, a purtat începand cu anul 1930 si titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Titlul a fost obținut după detronarea sa de către Carol al II-lea, tatăl său, din anul 1930.
  • Regele Mihai i-a cerut mâna Principesei Ana de Bourbon-Parma la Lousanne, în Elveţia, la doar o săptămână de la prima lor întâlnire.
  • Din 1950 și până în 1956 Regele Mihai a locuit în Anglia unde și-a câștigat existența cu o fermă de găini și un atelier de tâmplărie.
  • Regele Mihai a urmat cursuri de broker la Bursa din Wall Street și a deținut în Elveția o afacere cu sisteme de alarmă pentru cale ferată. În perioada cât a fost broker, Regelui Mihai i se spunea, la New York, Michael King. King devenise astfel un nume propriu.
  • Conform martorilor la eveniment, în prima sa vizita în casa copilariei sale, castelul Peleș, după 60 de ani, Regele aproape că a alergat pe scări, spre camera sa de la etajul al doilea.
  • Dacă ar fi fost în fruntea țării, domnia lui Mihai I ar fi fost cea mai longevivă domnie a unui monarh din istorie.

De ce la Muzeul Ceasului 90% dintre ceasuri NU FUNCȚIONEAZĂ?

Cui nu-i plac ceasurile? Vechi, mari, mici, de perete, de mână, mai valoroase sau mai puțin valoroase, colorate, serioase, toate acestea pot fi găsite la Muzeul Ceasului din Ploiești, unicul muzeu de acest fel din România.

Muzeul din Ploiești are o colecție de aproape 1.000 de piese, unele vechi de la 1.600, altele mai noi care au aparținut cândva personalităților vremii precum Carol I, I.L. Caragiale sau Constantin Brâncoveanu.

Totuși, de ce nu funcționează aceste ceasuri?

Din păcate, aici, timpul stă în loc. La propriu, întrucât doar câteva dintre orologii funcționează. Motivul ar fi conservarea obiectelor expuse. „Dacă ar merge toate, s-ar degrada în timp. Astfel, deși 80% dintre ele sunt funcționale, preferăm să le păstrăm închise”, ne-a mărturisit doamna de la muzeu.

Aceasta a adăugat: „În plus, ar fi destul de greu să întoarcem zilnic atâtea sute de ceasuri”. Prețul unui bilet este de 8 lei.

Foto: gazetaph.ro

Am fost să văd „Lacul Lebedelor” la Operă! Superb, dar…

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la premiera ”Lacul lebedelor” pe scena teatrului Balsoi din Moscova. Un motiv suficient de bun să merg aseară pentru prima dată la Opera Națională pentru a vedea punerea în scenă a baletului. 

Vorbind din postura unui neinițiat, spectacolul a fost de-a dreptul grandios.  Miile de ore de repetiții pe care le fac balerinii au fost răsplătite cu aplauze futunoase, iar publicul s-a ridicat la înălțimea balerinilor și a orchestrei. Mi-a plăcut foarte mult seara petrecută, însă au existat și câteva minusuri. Iată trei dintre acestea:

M-am dat pe circuit și mi-a plăcut. Este sau nu mai greu decât în traficul din București?

1. Spectatorilor le este interzis să butoneze telefoanele mobile și să facă fotografii (Nu este o decizie rea). Altceva însă m-a frapat. Pe parcursul spectacolului, au fost câțiva temerari care și-au încercat norocul. Ce a urmat? Un laser pe chipul făptașului proiectat de către angajatele Operei Naționale. Un fel de „colțul rușinii”: „Hei, încetează, te vedem!. Și am eu grijă să te fac de râs să te mai vadă și câteva sute de spectatori”.

2. Durata spectacolului a fost de 3 ore cu o pauză de 15 minute. Mult, prea mult, pentru un om ca mine pentru care își pierde răbdarea destul de repede. Timpul mi s-a părut cu atât mai mult cu cât am ajuns la Operă direct de la muncă. Să pleci de la 8 de acasă și să mai ajungi la 10:30 parcă e un pic cam mult.

3. Un alt lucru care m-a deranjat a fost faptul că scaunele sunt incomode. Da, știu, veți spune: „Du-te, bă, la film, dacă vrei să stai comod și ia-ți și floricele”. Nu e vorba de asta. Este vorba despre faptul că eu, deși sunt de statură medie, 1.80, abia încăpeam. Nu vreau să mă gândesc ce m-aș fi făcut dacă eram baschetbalist.

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Ce m-a impresionat și ce am apreciat?

Mișcarile ritmate m-au trimis în timp, în urmă cu câteva sute de ani, la curtea prințului Siegfried. Costumele sunt de-a dreptul excepționale, iar muzica de orchestră live nu vine decât ca o completare a călătoriei în timp despre care vă vorbeam mai sus.  Sincronizarea balerinilor este și ea la rang de mare artă. Prețul biletului, 20 de lei, este extrem de mic pentru o asemenea desfășurare de forțe. Cât despre public, cu câteva excepții, cei prezenți au avut un deosebit respect față de oamenii de pe scenă.

Cât despre muzică…

Nutella! De unde îi vine numele și câte borcane se vând pe minut? 10 lucruri pe care nu le știai despre crema de ciocolată

Cui nu-i place Nutella, celebra cremă de ciocolată? Chiar dacă pe piață sunt zeci de produse asemănătoare care încearcă să copieze produsul, niciunul nu se compară cu crema originală Nutella. Deunăzi am stat la povești cu un italian ce l-a cunoscut pe Michele Ferrero, creatorul celebrei creme. Cu ajutorul prietenului Google am descoperit lucruri mai puțin cunoscute despre Nutella. Vi le spun și vouă:

1. Michele Ferrero (1925-2015), fondatorul Nutella, a fost cel mai bogat om din Italia cu o avere personală de 26 miliarde de dolari. Acesta a deținut brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs și Kinder Eggs.

2. Un borcan de Nutella se vinde la fiecare 2,5 secunde. Da, cam cât timp ți-a luat să citești propoziția asta.

3. Pământul ar putea fi înconjurat de 1,4 ori cu cantitatea de Nutella care este vândută anual la nivel mondial.

4. Pe Instagram sunt aproape 8 milioane de fotografii cu hashtagul #Nutella.

5. În fiecare an se vând atât de multe borcane de Nutella încât numărul acestora ar putea acoperi Marele Zid Chinezesc de… 8 ori.

6. Cantitatea de Nutella produsă într-un an cântărește la fel de mult ca Empire State Building.

7. Nutella a fost inventată din sărăcie. Tatăl lui Michele Ferrero a început să producă crema de ciocolată Nutella atunci când cacaua era încă raţionalizată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cacaua era scumpă în timp ce Italia încerca să-şi revină după terminarea războiului, aşa că în fabrică Pietro a început să experimenteze cu alunele pisate, pentru a înlocui produsul preţios. Astfel a fost creată Nutella, pe bază de alune.

8. Grupul Ferrero cuprinde Ferrero Rocher, Mon Cheri şi Kinder şi are peste 22.000 de angajaţi. Grupul avea în 2016 vânzări anuale de peste 10,3 miliarde de euro.

9. Numele de Nutella vine de la cuvântul englezesc „Nut” (alună) și sufixul latin pentru „dulce”, care este „ella”.

10. În anul 2013, cinci tone de Nutella în valoare de 16.000 de euro au fost furate dintr-o camionetă parcată în Germania.

Sursă: buzzfeed.com & adevarul.ro & wikipedia

M-am dat pe circuit și mi-a placut. Este sau nu mai greu decât în traficul din București?

„Cum recunoști un pilot român la Formula 1? Când se face verde, se pune pe claxonat”. Cam ăsta am fost eu deunăzi când am avut ocazia să fiu un soi de pilot, întrucât am condus un automobil pe un circuit de karting. Ca și experiență, mi-a plăcut dar, este mult, mult, mai greu decât mi-am imaginat din trei motive. 

  • Nu am dezvoltat spiritul de „chinui” mașina

Învățat fiind să protejez mașina pe care o conduc, câteva minute nu mi-au fost suficiente pentru „a chinui” automobilul. Nici la a doua tură nu m-am descotorosit de meteahnă. Parcă mă durea fiecare scârțâitură pe care o auzeam, fiecare frână pe asfalt și fiecare zgomot agresiv de schimbare a treptei de viteză.

  • Nu e ușor să scoți maximul (și timpul minim) din curbe

E clar că un circuit așa cum este cel din Tunari de la AMC Kart are destul de multe curbe. Iar micuțul Suzuki, deși și-a făcut treaba, nu m-a putut ajuta astfel încât să obțin un timp bun la fiecare curbă. Au fost viraje pe care le-am abordat prea larg, altele prea strâns. E nevoie de timp și exercițiu.

  • Am călcat frâna des

Circuitul are o porțiune destul de mică de linie dreaptă, dar în rest, e plin de curbe. Din păcate, știu că am călcat frâna destul de des. Cât de des? Aproape la fiecare curbă. Ce a însemnat asta? Secunde pierdute la timpul final. Cât a fost timpul meu? Vă voi spune cu altă ocazie.

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Este mai greu pe circuit decât în traficul din București? Nu se compară. În București îți faci nervi că nu ai loc să conduci, pe circuit îți faci nervi că nu știi să conduci.

Detalii tehnice despre Suzuki Swift 1.0 BoosterJet, mașina pe care am condus-o la Best Driver 2017 by Auto-bild

Nutella! De unde îi vine numele și câte borcane se vând pe minut? 10 lucruri pe care nu le știai despre crema de ciocolată

Motor L3, turbo, benzină • Cilindree 998 cmc • Putere maximă 112 CP la 5500 rpm Cuplu maxim 170 Nm la 2000-3500 rpm • Viteză maximă 195 km/h • 0–100 km/h 10,6 s • Transmisie față, cutie manuală cu 5 trepte • Dimensiuni L/l/h 3840/ 1735/1495 mm • Ampatament 2450 mm • Portbagaj 265-947 l • Masă proprie 950 kg Consum mediu 4,6 l/100 km • Emisii CO2 104 g/km • Preț (euro cu TVA) de la 12.850

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Dressing, bideu, piscină sau SPA sunt cuvinte care nu se aflau în vocabularul uzual al românilor de condiție medie ce trăiau sub dictatura lui Ceaușescu. Cu toate acestea, tovarășul și tovarășa aveau casa plină de dressing-uri, piscină la subsol, SPA și bideuri în toate băile. Căci, da, fiecare dormitor avea propria baie, iar casa era utilată și cu un cinema sau cu un coafor ce avea printre dotări și propria lampă de bronzat.

Baia decorată cu foiță de aur care aparținea Elenei Ceaușescu

De unde știu toate acestea? Deunăzi am mers să vizitez Casa Ceaușescu, vila de protocol, administrată de RA-APPS din zona Primăverii, reședința în care a locuit (1965-1989) familia Ceaușescu (Nicolae, Elena, Valentin, Zoia și Nicușor).

În București, timpul „n-are răbdare”

Palatul Primaverii poate fi vizitat pe baza unor programari care se fac cu cel putin o zi inainte de vizitare. Vizita se face exclusiv cu ghidaj de specialitate in limbile romana sau engleza. Biletul costă 30 de lei și o vizită durează aproximativ 45 de minute.

Dragoș Bucur: „În 2005 locuiam într-o garsonieră la etajul al X-lea”

Cinci lucruri pe care nu le știam despre familia Ceaușescu:

  • Nicolae Ceaușescu era foarte pasionat de șah. Într-un salon se află și o tablă de șah pe care a folosit-o dictatorul;
  • Conducătorul suprem avea o afinitate pentru păuni. Casa are ca decorațiuni măiastra pasăre și în grădina reședinței sunt câteva păsări vii, urmași ai păunilor preferați ai lui Ceaușescu;
  • Baia pe care o folosea Nicușor Ceaușescu era roz.
  • În sala de cinema, Ceaușescu viziona filmele americane cu gangsteri. Acestea și cele western erau preferatele sale;
  • Cei doi câini ai cuplului prezidențial dormeau cu ei în în aceeași cameră, pe propria lor canapea.

Cum am fost căutat de unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Motivul? Un fotomodel cunoscut

Nu stiu cu cine au mai dialogat alții sau alături de ce personalități au poze pe Facebook, dar a existat un moment în care a trebuit să interacționez cu un magnat. Un om de afaceri cu greutate. Un nene care deține, printre altele, o companie privată de avioane. Nu, nu e acționar. Omul a fondat societatea în 2004, acum are 79 de avioane și un elicopter. Și într-o anumită zi din bogata sa existență m-a sunat pe mine, Claudiu, moldoveanul născut în Buzău, care mănâncă shaorma de la Dristor și merge zilnic cu metroul.

Să fi fost anul 2015 sau 2016 când aflu pe surse (felul în care ziariștii numesc o bârfă auzită la o bere) că o cunoscută româncă ce s-a iubit cu niscaiva vedete de pe la Hollywood, are o relație ferită de ochii lumii cu Thomas Flohr, fondatorul VistaJet. Și pentru că legătura dintre cei doi se consuma departe de ochii iscoditori ai presei, îmi era clar că niciunul dintre protagoniști nu va recunoaște aventura.

Dar, încerc marea cu degetul și îi las pe Instagram un mesaj domnului Thomas Flohr (52 de anișori), elvețianul care deține firma privată de avioane despre care vă povesteam mai sus. Îi zic că-s cutărescu, ziarist prin Românica și ca aș vrea să discut cu el o treabă. Am fost destul de inspirat încât să nu-i dezvălui motivul pentru care l-am contactat.

Băi, și trece o zi, trec două, trec vreo câteva luni, când să citești și să nu crezi: primesc un răspuns de la mister Flohr pe același cont de Instagram. Citeam și mă frecam la ochi, parcă nevenindu-mi a crede. „Please send me your number and I will contact u”, îmi scrisese omul cu mâinile sale. Bine, asta dacă nu o avea vreun angajat care să tasteze în locul său, să nu cumva să-l doară buricele degetelor.

Nu stau prea mult pe gânduri și îi las numărul meu de telefon. Măi, oameni buni, și cum, mă gândesc, semna el vreo afacere de câteva milioane de la unul dintre birourile companiei din Beijing, Shanghai, Hong Kong, Kuala Lumpur, Dubai, London, New York sau Los Angeles sau cum degusta vreun bol de icre prea negre, pune mâna pe telefonul lui, probabil ediție limitată, și apelează umilul meu număr de România.

În tot acest timp, la câteva mii de kilometri distanță și cu mai puține icre negre în stomac, constat că sunt apelat de un număr ascuns. Răspund și când se recomandă, înlemnesc.

Fratele vostru, împietrit. Băi, nu-mi mai găseam cuvintele. „Hello!”, îi zic și eu gândindu-mă cum aș putea să atac problema. Că oricât aș fi eu de tupeist să-l întrebi pe un om dacă se culcă cu alt om (femeie, în cazul de față), nu prea se cade. Nu dă bine. Cu atât mai mult cu cât nu vorbisem niciodată cu el.

Dar, munca-i muncă, astfel că prind curaj și-l întreb  dacă s-a iubit cu românca noastră. Sau dacă se iubește. Sau măcar dacă o plimbă cu avionul în timp ce o iubește.

Pauză de câteva secunde din partea lui. Ce să vă zic, omul nu a părut foarte, fooooarte, surprins. M-a întrebat politicos doar de unde dețin informația. Nu i-am putut răspunde la această întrebare. Discuța a fost scurtă și mi-a transmis că o să revină cu un răspuns în scris. Nu a mai făcut-o niciodată. E de înțeles de ce.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am povestit cum am vorbit eu cu unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

PS. Thomas Flohr are o avere estimată care era estimată în 2013 la 700-800 de milioane de euro. Omul concurează la volanul unui Ferrari în competiții de MotorSport. Printre pasiunile sale se numără yachturile și excursiile în cele mai ciudate locuri de pe glob.

Aici locuiește Thomas, în stațiunea elvețiană St. Moritz! Cum care Thomas? Cel care m-a sunat pe mine!

Foto: motorsport.com

Pierfranco Cavazzuti, 60 de ani în „Gândăcăria Pământului”

Tu ce ai făcut în ultimii 60 de ani? Aaa, da, probabil că nu ești atât de bătrân/ trecut/ experimentat dacă te afli aici, pe acest blog. Citind textul ăsta de pe un telefon cu o conexiune la internet, poate din metrou ori, poate, dintr-un mall. Sau de la biroul în care ai petrecut mai mult timp decât cu propia familie.  Și te gândești dacă vei ajunge la 60 de ani, nu-i așa?

În ultima perioadă, am întâlnit oameni ce căutau un număr în „Pagini aurii”, sunau de pe un telefon fix și se orientau cu hărți. Nu aveau whatsapp și Facebookul nu era o parte din ei. Căutau informații în cărți. La fel și poze. Nu, nu pe Google Images. Despre unul dintre ei vă voi vorbi în rândurile de mai jos ale acestui umil blog.

„No living thing is ugly in this world”, spunea cineva însemnat la un moment dat. Abia acum am înțeles sensul acestor vorbe. Viața m-a purtat recent în casa și în lumea unui om care și-a dedicat întreaga viață a două scopuri: pictura și știința. Deși se poate mândri cu adevărate opere de artă când vine vorba despre culori și pensule, mă voi opri asupra uneia dintre pasiunile sale: gândacii de sol.

Gandaci
Gândaci din toate colțurile lumii

Numele cercetătorului este Pierfranco Cavazzuti și este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din Italia în materie de insecte. În vârstă de 76 de ani, profesorul universitar specializat în coleopterologie (studiul gândacilor) a călătorit prin zeci de țări în căutare de… gândaci. Entomologul se mândrește cu o colecție de peste 60.000 de insecte pe care o ține în biroul său din localitatea piemonteză Pagno. Totodată, profesorul Cavazzuti afirmă că în cei 60 de ani de cercetări a descoperit peste 300 de specii noi de gândaci care poartă numele celor apropiați lui. 300!!! Iată câteva aici!

“Ca și descoperitori, nu avem voie să botezăm noile specii cu numele noastre. Tocmai de aceea am ales să le dau numele celor dragi mie. Cu toate acestea, există câțiva zeci de gândaci ce-mi poartă numele, întrucât colegi de-ai mei au ales ca acei gândaci să se numească Cavazzuti”, mi-a povestit omul de știință.

Fiecare individ este așezat într-un insectar, în condiții de umiditate minimă. Sub fiecare exemplar scrie numele, data și locul în care a fost găsit. Da, sunt aproximativ 60.000 de insecte. Mai mari, mai mici. De toate felurile și culorile. O mare parte din biblioteca lui Cavazzuti este plină ochi cu cutii de gândaci. Cealaltă parte conține, evident, cărți despre insecte, unele dintre ele scrise chiar de către el (șapte volume, lucrează la al 8-lea).

Câte țări a vizitat?

Profesorul a văzut zeci de țări din întreaga lume în goana sa după necuvântătoare. “Doar în Turcia am fost de vreo 35 de ori și de fiecare dată am stat cel puțin câte o lună. Am văzut China, Bali, America de Sud, Africa de Nord sau Siberia”, a rememorat omul de știință. Acum câțiva ani a venit și în România unde a pus capcane pentru insecte. S-a ales cu câteva exemplare numai bune de studiat, care trăiesc doar în climatul temperat-continental.

Pe lângă expedițiile sponsorizate de diferite muzee, italianul încă merge la întâlniri cu pasionați din întreaga lume unde face schimburi de…, ați ghicit, gândaci.

Cât valorează?

Se poate măsura pasiunea în bani? Anii de muncă pot fi cuantificați în euro? Gândacii pot aduce bani?

“Am avut oferte de 250.000 de euro pentru întreaga colecție. Doar că statul italian nu mă lasă să o înstrăinez întrucât în multe dintre expediții am mers pe banii muzeelor din țara noastră. Totuși, dacă ar ajunge la un muzeu din Italia, mi s-ar oferi pentru această colecție în jur de 50.000 de euro”, s-a confesat Cavazzuti.

Pasiunea pentru gândaci l-a făcut să treacă prin multe: s-a rătăcit în jungla amazoniană, a fost amenințat cu un kalashnikov în Turmekistan și a fost nevoit să consume mâncăruri care de care mai ciudate. Chiar, insectele sunt bune de mâncat?

“Printre cele mai bune insecte pe care le-am consumat se numără viespi prăjite. Am mâncat așa ceva în China și chiar mi-au plăcut”, zice Cavazutti.

Povestea vieții sale m-a impresionat și pus pe gânduri totodată. Nu știu ce voi răspunde dacă voi fi întrebat ce pasiuni am. Nu de alta, dar pe mine genul acesta de manifestări mă țin foarte puțin. 60 de ani, 60.000 de gândaci, un OM! Pierfranco Cavazzuti.

Vrei să râzi? „Te iubesc, dar nu pe tine” e cea mai bună alegere

Cu toții avem momente de tristețe, când simți că orice ai face nu prea reușești să o mai scoți la capăt. Ce-ți propun eu? O piesă de teatru la care va râde chiar și cel mai posomorât om. Și îmi asum ce spun.

Aseară am mers la piesa de teatru „Te iubesc, dar nu pe tine”, cea mai nouă comedie scrisă de Andreas Petrescu. Și am râs cum nu am mai făcut-o de ceva vreme. Piesa de teatru ține un pic mai mult de o oră și jumătate și protagoniști sunt doi soți interpretați de Andreas Petrescu și Alina Chivulescu (Paula Chirila) ce se înșală reciproc. În rolul amanților sunt Anca Dinicu (Doina Teodoru) și Leonid Doni. Replicile celui din urmă sunt savuroase. E de ajuns ca acesta să deschidă gura pentru a provoca hohote de râs în sală.

E genul de piesă pentru care, dacă nu aș trăi în România, aș da banii înapoi dacă cel care a plătit biletul admite că nu s-a amuzat măcar o dată. Pentru că piesa de teatru este amuzantă, modernă, bine scrisă și… amuzantă. Am mai zis că e amuzantă? Păi, chiar e!

te

Foto: garbo.ro

Cum m-am făcut de tot râsul duminică. Am fost „jenant de penibil”

Cu toții trecem prin momente penibile. Pe unii dintre noi, acestea îi urmăresc toată viața. Sper să nu fie și cazul meu, dar duminică am atins apogeul în materie de situații rușinoase.

Pe la amiază m-am reîntâlnit cu un domn, cu care mă mai văzusem o singură dată. Ne-am sunat și ne-am dat „rendez-vous” într-o locație din apropierea zonei în care locuiesc. Nu știam ce mașină conduce și n-am fost atent nici după ce ne-am întâlnit. Am discutat vreo 30 de minute, timp în care am pus țara la cale, apoi, fiecare și-a văzut de drumul lui.

Nu am mers direct acasă și am crezut de cuviință că e mai bine să schimb destinația. La un moment dat, în mijlocul unei intersecții, am zărit un Megane de culoare neagră, al cărui șofer, cel mai probabil, a forțat culoarea semaforului și l-a prins culoarea roșie în mijlocul intersecției. La volan, un tip cu ochelari de soare pe nas, vorbind agitat la telefon. Toate mașinile se chinuiau să-l ocolească, nici eu n-am făcut excepție.

Needucat în anumite situații și fără să stau prea mult pe gânduri, i-am adresat șoferului câteva cuvinte dulci. Am avut grijă să-mi citească pe buze nemulțumirea, în același spirit lipsit de educație. Și mi-am văzut satisfăcut, cum altfel, de drum.

Doar că satisfacția avea să se transforme rapid într-un sentiment de penibilitate. După doar câteva sute de metri îmi sună telefonul. Surprinzător, era chiar domnul cu care mă întâlnisem cu câteva minute înainte. M-am gândit că a omis să-mi spună ceva. Da, omisese. „Alo, pe mine mă înjurai așa?” „…” („Haide, Claudiu, găsește o scuză bună acum!”), mi-a trecut prin minte. „Aaa, dvs erați?”, am întrebat cu surprindere. „Da! Chiar eu”, mi-a răspuns cu calm interlocutorul. „Și totuși, ce căutați în mijlocul intersecției?”. Atât am putut eu să întreb. Asta a fost cea mai inteligentă întrebare pe care o puteam adresa. Nu mi s-a răspuns, dar omul a fost mai înțelegător decât mă așteptam.

Apoi mi-am cerut scuze și o mai fac o dată aici, dacă va vedea această postare. Și am de gând să nu mai înjur pe nimeni, niciodată. În trafic.