Am fost să văd „Lacul Lebedelor” la Operă! Superb, dar…

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la premiera ”Lacul lebedelor” pe scena teatrului Balsoi din Moscova. Un motiv suficient de bun să merg aseară pentru prima dată la Opera Națională pentru a vedea punerea în scenă a baletului. 

Vorbind din postura unui neinițiat, spectacolul a fost de-a dreptul grandios.  Miile de ore de repetiții pe care le fac balerinii au fost răsplătite cu aplauze futunoase, iar publicul s-a ridicat la înălțimea balerinilor și a orchestrei. Mi-a plăcut foarte mult seara petrecută, însă au existat și câteva minusuri. Iată trei dintre acestea:

M-am dat pe circuit și mi-a plăcut. Este sau nu mai greu decât în traficul din București?

1. Spectatorilor le este interzis să butoneze telefoanele mobile și să facă fotografii (Nu este o decizie rea). Altceva însă m-a frapat. Pe parcursul spectacolului, au fost câțiva temerari care și-au încercat norocul. Ce a urmat? Un laser pe chipul făptașului proiectat de către angajatele Operei Naționale. Un fel de „colțul rușinii”: „Hei, încetează, te vedem!. Și am eu grijă să te fac de râs să te mai vadă și câteva sute de spectatori”.

2. Durata spectacolului a fost de 3 ore cu o pauză de 15 minute. Mult, prea mult, pentru un om ca mine pentru care își pierde răbdarea destul de repede. Timpul mi s-a părut cu atât mai mult cu cât am ajuns la Operă direct de la muncă. Să pleci de la 8 de acasă și să mai ajungi la 10:30 parcă e un pic cam mult.

3. Un alt lucru care m-a deranjat a fost faptul că scaunele sunt incomode. Da, știu, veți spune: „Du-te, bă, la film, dacă vrei să stai comod și ia-ți și floricele”. Nu e vorba de asta. Este vorba despre faptul că eu, deși sunt de statură medie, 1.80, abia încăpeam. Nu vreau să mă gândesc ce m-aș fi făcut dacă eram baschetbalist.

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Ce m-a impresionat și ce am apreciat?

Mișcarile ritmate m-au trimis în timp, în urmă cu câteva sute de ani, la curtea prințului Siegfried. Costumele sunt de-a dreptul excepționale, iar muzica de orchestră live nu vine decât ca o completare a călătoriei în timp despre care vă vorbeam mai sus.  Sincronizarea balerinilor este și ea la rang de mare artă. Prețul biletului, 20 de lei, este extrem de mic pentru o asemenea desfășurare de forțe. Cât despre public, cu câteva excepții, cei prezenți au avut un deosebit respect față de oamenii de pe scenă.

Cât despre muzică…

Nutella! De unde îi vine numele și câte borcane se vând pe minut? 10 lucruri pe care nu le știai despre crema de ciocolată

Cui nu-i place Nutella, celebra cremă de ciocolată? Chiar dacă pe piață sunt zeci de produse asemănătoare care încearcă să copieze produsul, niciunul nu se compară cu crema originală Nutella. Deunăzi am stat la povești cu un italian ce l-a cunoscut pe Michele Ferrero, creatorul celebrei creme. Cu ajutorul prietenului Google am descoperit lucruri mai puțin cunoscute despre Nutella. Vi le spun și vouă:

1. Michele Ferrero (1925-2015), fondatorul Nutella, a fost cel mai bogat om din Italia cu o avere personală de 26 miliarde de dolari. Acesta a deținut brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs și Kinder Eggs.

2. Un borcan de Nutella se vinde la fiecare 2,5 secunde. Da, cam cât timp ți-a luat să citești propoziția asta.

3. Pământul ar putea fi înconjurat de 1,4 ori cu cantitatea de Nutella care este vândută anual la nivel mondial.

4. Pe Instagram sunt aproape 8 milioane de fotografii cu hashtagul #Nutella.

5. În fiecare an se vând atât de multe borcane de Nutella încât numărul acestora ar putea acoperi Marele Zid Chinezesc de… 8 ori.

6. Cantitatea de Nutella produsă într-un an cântărește la fel de mult ca Empire State Building.

7. Nutella a fost inventată din sărăcie. Tatăl lui Michele Ferrero a început să producă crema de ciocolată Nutella atunci când cacaua era încă raţionalizată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cacaua era scumpă în timp ce Italia încerca să-şi revină după terminarea războiului, aşa că în fabrică Pietro a început să experimenteze cu alunele pisate, pentru a înlocui produsul preţios. Astfel a fost creată Nutella, pe bază de alune.

8. Grupul Ferrero cuprinde Ferrero Rocher, Mon Cheri şi Kinder şi are peste 22.000 de angajaţi. Grupul avea în 2016 vânzări anuale de peste 10,3 miliarde de euro.

9. Numele de Nutella vine de la cuvântul englezesc „Nut” (alună) și sufixul latin pentru „dulce”, care este „ella”.

10. În anul 2013, cinci tone de Nutella în valoare de 16.000 de euro au fost furate dintr-o camionetă parcată în Germania.

Sursă: buzzfeed.com & adevarul.ro & wikipedia

M-am dat pe circuit și mi-a placut. Este sau nu mai greu decât în traficul din București?

„Cum recunoști un pilot român la Formula 1? Când se face verde, se pune pe claxonat”. Cam ăsta am fost eu deunăzi când am avut ocazia să fiu un soi de pilot, întrucât am condus un automobil pe un circuit de karting. Ca și experiență, mi-a plăcut dar, este mult, mult, mai greu decât mi-am imaginat din trei motive. 

  • Nu am dezvoltat spiritul de „chinui” mașina

Învățat fiind să protejez mașina pe care o conduc, câteva minute nu mi-au fost suficiente pentru „a chinui” automobilul. Nici la a doua tură nu m-am descotorosit de meteahnă. Parcă mă durea fiecare scârțâitură pe care o auzeam, fiecare frână pe asfalt și fiecare zgomot agresiv de schimbare a treptei de viteză.

  • Nu e ușor să scoți maximul (și timpul minim) din curbe

E clar că un circuit așa cum este cel din Tunari de la AMC Kart are destul de multe curbe. Iar micuțul Suzuki, deși și-a făcut treaba, nu m-a putut ajuta astfel încât să obțin un timp bun la fiecare curbă. Au fost viraje pe care le-am abordat prea larg, altele prea strâns. E nevoie de timp și exercițiu.

  • Am călcat frâna des

Circuitul are o porțiune destul de mică de linie dreaptă, dar în rest, e plin de curbe. Din păcate, știu că am călcat frâna destul de des. Cât de des? Aproape la fiecare curbă. Ce a însemnat asta? Secunde pierdute la timpul final. Cât a fost timpul meu? Vă voi spune cu altă ocazie.

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Este mai greu pe circuit decât în traficul din București? Nu se compară. În București îți faci nervi că nu ai loc să conduci, pe circuit îți faci nervi că nu știi să conduci.

Detalii tehnice despre Suzuki Swift 1.0 BoosterJet, mașina pe care am condus-o la Best Driver 2017 by Auto-bild

Nutella! De unde îi vine numele și câte borcane se vând pe minut? 10 lucruri pe care nu le știai despre crema de ciocolată

Motor L3, turbo, benzină • Cilindree 998 cmc • Putere maximă 112 CP la 5500 rpm Cuplu maxim 170 Nm la 2000-3500 rpm • Viteză maximă 195 km/h • 0–100 km/h 10,6 s • Transmisie față, cutie manuală cu 5 trepte • Dimensiuni L/l/h 3840/ 1735/1495 mm • Ampatament 2450 mm • Portbagaj 265-947 l • Masă proprie 950 kg Consum mediu 4,6 l/100 km • Emisii CO2 104 g/km • Preț (euro cu TVA) de la 12.850

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Dressing, bideu, piscină sau SPA sunt cuvinte care nu se aflau în vocabularul uzual al românilor de condiție medie ce trăiau sub dictatura lui Ceaușescu. Cu toate acestea, tovarășul și tovarășa aveau casa plină de dressing-uri, piscină la subsol, SPA și bideuri în toate băile. Căci, da, fiecare dormitor avea propria baie, iar casa era utilată și cu un cinema sau cu un coafor ce avea printre dotări și propria lampă de bronzat.

Baia decorată cu foiță de aur care aparținea Elenei Ceaușescu

De unde știu toate acestea? Deunăzi am mers să vizitez Casa Ceaușescu, vila de protocol, administrată de RA-APPS din zona Primăverii, reședința în care a locuit (1965-1989) familia Ceaușescu (Nicolae, Elena, Valentin, Zoia și Nicușor).

În București, timpul „n-are răbdare”

Palatul Primaverii poate fi vizitat pe baza unor programari care se fac cu cel putin o zi inainte de vizitare. Vizita se face exclusiv cu ghidaj de specialitate in limbile romana sau engleza. Biletul costă 30 de lei și o vizită durează aproximativ 45 de minute.

Dragoș Bucur: „În 2005 locuiam într-o garsonieră la etajul al X-lea”

Cinci lucruri pe care nu le știam despre familia Ceaușescu:

  • Nicolae Ceaușescu era foarte pasionat de șah. Într-un salon se află și o tablă de șah pe care a folosit-o dictatorul;
  • Conducătorul suprem avea o afinitate pentru păuni. Casa are ca decorațiuni măiastra pasăre și în grădina reședinței sunt câteva păsări vii, urmași ai păunilor preferați ai lui Ceaușescu;
  • Baia pe care o folosea Nicușor Ceaușescu era roz.
  • În sala de cinema, Ceaușescu viziona filmele americane cu gangsteri. Acestea și cele western erau preferatele sale;
  • Cei doi câini ai cuplului prezidențial dormeau cu ei în în aceeași cameră, pe propria lor canapea.

Cum am fost căutat de unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Motivul? Un fotomodel cunoscut

Nu stiu cu cine au mai dialogat alții sau alături de ce personalități au poze pe Facebook, dar a existat un moment în care a trebuit să interacționez cu un magnat. Un om de afaceri cu greutate. Un nene care deține, printre altele, o companie privată de avioane. Nu, nu e acționar. Omul a fondat societatea în 2004, acum are 79 de avioane și un elicopter. Și într-o anumită zi din bogata sa existență m-a sunat pe mine, Claudiu, moldoveanul născut în Buzău, care mănâncă shaorma de la Dristor și merge zilnic cu metroul.

Să fi fost anul 2015 sau 2016 când aflu pe surse (felul în care ziariștii numesc o bârfă auzită la o bere) că o cunoscută româncă ce s-a iubit cu niscaiva vedete de pe la Hollywood, are o relație ferită de ochii lumii cu Thomas Flohr, fondatorul VistaJet. Și pentru că legătura dintre cei doi se consuma departe de ochii iscoditori ai presei, îmi era clar că niciunul dintre protagoniști nu va recunoaște aventura.

Dar, încerc marea cu degetul și îi las pe Instagram un mesaj domnului Thomas Flohr (52 de anișori), elvețianul care deține firma privată de avioane despre care vă povesteam mai sus. Îi zic că-s cutărescu, ziarist prin Românica și ca aș vrea să discut cu el o treabă. Am fost destul de inspirat încât să nu-i dezvălui motivul pentru care l-am contactat.

Băi, și trece o zi, trec două, trec vreo câteva luni, când să citești și să nu crezi: primesc un răspuns de la mister Flohr pe același cont de Instagram. Citeam și mă frecam la ochi, parcă nevenindu-mi a crede. „Please send me your number and I will contact u”, îmi scrisese omul cu mâinile sale. Bine, asta dacă nu o avea vreun angajat care să tasteze în locul său, să nu cumva să-l doară buricele degetelor.

Nu stau prea mult pe gânduri și îi las numărul meu de telefon. Măi, oameni buni, și cum, mă gândesc, semna el vreo afacere de câteva milioane de la unul dintre birourile companiei din Beijing, Shanghai, Hong Kong, Kuala Lumpur, Dubai, London, New York sau Los Angeles sau cum degusta vreun bol de icre prea negre, pune mâna pe telefonul lui, probabil ediție limitată, și apelează umilul meu număr de România.

În tot acest timp, la câteva mii de kilometri distanță și cu mai puține icre negre în stomac, constat că sunt apelat de un număr ascuns. Răspund și când se recomandă, înlemnesc.

Fratele vostru, împietrit. Băi, nu-mi mai găseam cuvintele. „Hello!”, îi zic și eu gândindu-mă cum aș putea să atac problema. Că oricât aș fi eu de tupeist să-l întrebi pe un om dacă se culcă cu alt om (femeie, în cazul de față), nu prea se cade. Nu dă bine. Cu atât mai mult cu cât nu vorbisem niciodată cu el.

Dar, munca-i muncă, astfel că prind curaj și-l întreb  dacă s-a iubit cu românca noastră. Sau dacă se iubește. Sau măcar dacă o plimbă cu avionul în timp ce o iubește.

Pauză de câteva secunde din partea lui. Ce să vă zic, omul nu a părut foarte, fooooarte, surprins. M-a întrebat politicos doar de unde dețin informația. Nu i-am putut răspunde la această întrebare. Discuța a fost scurtă și mi-a transmis că o să revină cu un răspuns în scris. Nu a mai făcut-o niciodată. E de înțeles de ce.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am povestit cum am vorbit eu cu unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

PS. Thomas Flohr are o avere estimată care era estimată în 2013 la 700-800 de milioane de euro. Omul concurează la volanul unui Ferrari în competiții de MotorSport. Printre pasiunile sale se numără yachturile și excursiile în cele mai ciudate locuri de pe glob.

Aici locuiește Thomas, în stațiunea elvețiană St. Moritz! Cum care Thomas? Cel care m-a sunat pe mine!

Foto: motorsport.com

Pierfranco Cavazzuti, 60 de ani în „Gândăcăria Pământului”

Tu ce ai făcut în ultimii 60 de ani? Aaa, da, probabil că nu ești atât de bătrân/ trecut/ experimentat dacă te afli aici, pe acest blog. Citind textul ăsta de pe un telefon cu o conexiune la internet, poate din metrou ori, poate, dintr-un mall. Sau de la biroul în care ai petrecut mai mult timp decât cu propia familie.  Și te gândești dacă vei ajunge la 60 de ani, nu-i așa?

În ultima perioadă, am întâlnit oameni ce căutau un număr în „Pagini aurii”, sunau de pe un telefon fix și se orientau cu hărți. Nu aveau whatsapp și Facebookul nu era o parte din ei. Căutau informații în cărți. La fel și poze. Nu, nu pe Google Images. Despre unul dintre ei vă voi vorbi în rândurile de mai jos ale acestui umil blog.

„No living thing is ugly in this world”, spunea cineva însemnat la un moment dat. Abia acum am înțeles sensul acestor vorbe. Viața m-a purtat recent în casa și în lumea unui om care și-a dedicat întreaga viață a două scopuri: pictura și știința. Deși se poate mândri cu adevărate opere de artă când vine vorba despre culori și pensule, mă voi opri asupra uneia dintre pasiunile sale: gândacii de sol.

Gandaci
Gândaci din toate colțurile lumii

Numele cercetătorului este Pierfranco Cavazzuti și este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din Italia în materie de insecte. În vârstă de 76 de ani, profesorul universitar specializat în coleopterologie (studiul gândacilor) a călătorit prin zeci de țări în căutare de… gândaci. Entomologul se mândrește cu o colecție de peste 60.000 de insecte pe care o ține în biroul său din localitatea piemonteză Pagno. Totodată, profesorul Cavazzuti afirmă că în cei 60 de ani de cercetări a descoperit peste 300 de specii noi de gândaci care poartă numele celor apropiați lui. 300!!! Iată câteva aici!

“Ca și descoperitori, nu avem voie să botezăm noile specii cu numele noastre. Tocmai de aceea am ales să le dau numele celor dragi mie. Cu toate acestea, există câțiva zeci de gândaci ce-mi poartă numele, întrucât colegi de-ai mei au ales ca acei gândaci să se numească Cavazzuti”, mi-a povestit omul de știință.

Fiecare individ este așezat într-un insectar, în condiții de umiditate minimă. Sub fiecare exemplar scrie numele, data și locul în care a fost găsit. Da, sunt aproximativ 60.000 de insecte. Mai mari, mai mici. De toate felurile și culorile. O mare parte din biblioteca lui Cavazzuti este plină ochi cu cutii de gândaci. Cealaltă parte conține, evident, cărți despre insecte, unele dintre ele scrise chiar de către el (șapte volume, lucrează la al 8-lea).

Câte țări a vizitat?

Profesorul a văzut zeci de țări din întreaga lume în goana sa după necuvântătoare. “Doar în Turcia am fost de vreo 35 de ori și de fiecare dată am stat cel puțin câte o lună. Am văzut China, Bali, America de Sud, Africa de Nord sau Siberia”, a rememorat omul de știință. Acum câțiva ani a venit și în România unde a pus capcane pentru insecte. S-a ales cu câteva exemplare numai bune de studiat, care trăiesc doar în climatul temperat-continental.

Pe lângă expedițiile sponsorizate de diferite muzee, italianul încă merge la întâlniri cu pasionați din întreaga lume unde face schimburi de…, ați ghicit, gândaci.

Cât valorează?

Se poate măsura pasiunea în bani? Anii de muncă pot fi cuantificați în euro? Gândacii pot aduce bani?

“Am avut oferte de 250.000 de euro pentru întreaga colecție. Doar că statul italian nu mă lasă să o înstrăinez întrucât în multe dintre expediții am mers pe banii muzeelor din țara noastră. Totuși, dacă ar ajunge la un muzeu din Italia, mi s-ar oferi pentru această colecție în jur de 50.000 de euro”, s-a confesat Cavazzuti.

Pasiunea pentru gândaci l-a făcut să treacă prin multe: s-a rătăcit în jungla amazoniană, a fost amenințat cu un kalashnikov în Turmekistan și a fost nevoit să consume mâncăruri care de care mai ciudate. Chiar, insectele sunt bune de mâncat?

“Printre cele mai bune insecte pe care le-am consumat se numără viespi prăjite. Am mâncat așa ceva în China și chiar mi-au plăcut”, zice Cavazutti.

Povestea vieții sale m-a impresionat și pus pe gânduri totodată. Nu știu ce voi răspunde dacă voi fi întrebat ce pasiuni am. Nu de alta, dar pe mine genul acesta de manifestări mă țin foarte puțin. 60 de ani, 60.000 de gândaci, un OM! Pierfranco Cavazzuti.

Vrei să râzi? „Te iubesc, dar nu pe tine” e cea mai bună alegere

Cu toții avem momente de tristețe, când simți că orice ai face nu prea reușești să o mai scoți la capăt. Ce-ți propun eu? O piesă de teatru la care va râde chiar și cel mai posomorât om. Și îmi asum ce spun.

Aseară am mers la piesa de teatru „Te iubesc, dar nu pe tine”, cea mai nouă comedie scrisă de Andreas Petrescu. Și am râs cum nu am mai făcut-o de ceva vreme. Piesa de teatru ține un pic mai mult de o oră și jumătate și protagoniști sunt doi soți interpretați de Andreas Petrescu și Alina Chivulescu (Paula Chirila) ce se înșală reciproc. În rolul amanților sunt Anca Dinicu (Doina Teodoru) și Leonid Doni. Replicile celui din urmă sunt savuroase. E de ajuns ca acesta să deschidă gura pentru a provoca hohote de râs în sală.

E genul de piesă pentru care, dacă nu aș trăi în România, aș da banii înapoi dacă cel care a plătit biletul admite că nu s-a amuzat măcar o dată. Pentru că piesa de teatru este amuzantă, modernă, bine scrisă și… amuzantă. Am mai zis că e amuzantă? Păi, chiar e!

te

Foto: garbo.ro

Cum m-am făcut de tot râsul duminică. Am fost „jenant de penibil”

Cu toții trecem prin momente penibile. Pe unii dintre noi, acestea îi urmăresc toată viața. Sper să nu fie și cazul meu, dar duminică am atins apogeul în materie de situații rușinoase.

Pe la amiază m-am reîntâlnit cu un domn, cu care mă mai văzusem o singură dată. Ne-am sunat și ne-am dat „rendez-vous” într-o locație din apropierea zonei în care locuiesc. Nu știam ce mașină conduce și n-am fost atent nici după ce ne-am întâlnit. Am discutat vreo 30 de minute, timp în care am pus țara la cale, apoi, fiecare și-a văzut de drumul lui.

Nu am mers direct acasă și am crezut de cuviință că e mai bine să schimb destinația. La un moment dat, în mijlocul unei intersecții, am zărit un Megane de culoare neagră, al cărui șofer, cel mai probabil, a forțat culoarea semaforului și l-a prins culoarea roșie în mijlocul intersecției. La volan, un tip cu ochelari de soare pe nas, vorbind agitat la telefon. Toate mașinile se chinuiau să-l ocolească, nici eu n-am făcut excepție.

Needucat în anumite situații și fără să stau prea mult pe gânduri, i-am adresat șoferului câteva cuvinte dulci. Am avut grijă să-mi citească pe buze nemulțumirea, în același spirit lipsit de educație. Și mi-am văzut satisfăcut, cum altfel, de drum.

Doar că satisfacția avea să se transforme rapid într-un sentiment de penibilitate. După doar câteva sute de metri îmi sună telefonul. Surprinzător, era chiar domnul cu care mă întâlnisem cu câteva minute înainte. M-am gândit că a omis să-mi spună ceva. Da, omisese. „Alo, pe mine mă înjurai așa?” „…” („Haide, Claudiu, găsește o scuză bună acum!”), mi-a trecut prin minte. „Aaa, dvs erați?”, am întrebat cu surprindere. „Da! Chiar eu”, mi-a răspuns cu calm interlocutorul. „Și totuși, ce căutați în mijlocul intersecției?”. Atât am putut eu să întreb. Asta a fost cea mai inteligentă întrebare pe care o puteam adresa. Nu mi s-a răspuns, dar omul a fost mai înțelegător decât mă așteptam.

Apoi mi-am cerut scuze și o mai fac o dată aici, dacă va vedea această postare. Și am de gând să nu mai înjur pe nimeni, niciodată. În trafic.

 

Dragoș Bucur: „În 2005 locuiam într-o garsonieră la etajul al X-lea”

La cei 39 de ani, Dragoș Bucur recunoaște că este om împlinit. Actor, prezentator de televiziune și un familist convins, Dragoș, George pentru prietenii care vor să-l tachineze, și-a făcut timp să răspundă la câteva întrebări pentru un blog al cărui trafic intră într-un borcan și mai rămâne și ceva spațiu. Doamnelor și domnilor, Dragoș Bucur!

Dragoș, în ultima perioadă ești printre cei mai mediatizați români: apari în filme, reclame, ba chiar ai și o emisiune de televiziune? Nu crezi că există riscul ca românii să te asocieze mai mult cu vedeta și mai puțin cu actorul?

Cred că atâta timp cât reușesc să oscilez între film și tv/publicitate si să păstrez echilibrul, acest risc se transformă într-un capital de imagine de pe urma căruia am de câștigat. De prin 2000 de când am început să fac televiziune, am combinat show-urile tv cu actoria si până acum a funcționat, sper să funcționeze și în continuare. Într-o industrie cinematografică ideală, un actor ar putea alege dacă face doar film, tv sau seriale, în România eu sunt un norocos că am reușit să le fac pe toate.

bucur

Ai o familie minunată: o soție și doi copii. E ceva ce-ți lipsește?

Nu îmi lipsește nimic, poate doar mai mult timp, dar lucrez la asta 🙂

Te-ai gândit vreodată să te muți împreună cu Dana și copiii din România? Dacă da, de ce nu ai făcut-o?

Cred că acum vreo 4-5 ani ne-am gândit cum ar fi dacă… Ne-am interesat despre viața în diverse țări și orașe, am cochetat cu ideea de a ne muta la Londra, dar avem prea mulți oameni dragi și suntem prea atașați de viața aici pentru a ne putea muta din România. În schimb, ne-am luat o autorulota si ne-am propus să călătorim si sa vedem cat mai mult din lume „cu casa după noi”.

Ce rol joacă Dragoș Bucur în viața de zi cu zi?

Îmi place să cred că nu joc nici un rol în viața de zi cu zi, ba chiar mă sperie actorii care joacă teatru în timpul liber!

Ce are diferit actorul Dragoș Bucur care filma în 2005 „Băieți buni” și actorul de astăzi?

În primul rând familia si  prioritățile. În 2005 actoria era pe primul loc în topul priorităților, locuiam într-o garsoniera la etajul 10 și îmi petreceam timpul liber (puțin de altfel) căutând proiecte care să mă împlinească în actorie. Azi nu mai exist fără Sofia, Kadri si Dana, totul se învarte în jurul lor, locuiesc la țară și timpul liber (mai mult) mi-l petrec călătorind cât mai mult.

Ai interpretat personaje din drame, comedii și chiar personaje violente. Spune-mi, te rog, în pielea cui ți-ar plăcea să intri pentru un film autobiografic?

Scriitorul Mihail Sebastian.

Care este relația pe care o ai cu Divinitatea? Treci des pe la biserică?

E una personală și delicată, cred că nu e cazul să povestesc despre ea în presă.

Cum era copilul Dragoș Bucur, un puști născut și crescut în București?

Deseori enervant, activ, pus pe șotii mereu, scandalagiu, cu casa plină de prieteni mereu.

Te mai cheamă și George. Îți spune cineva astfel?

Da, prietenii când vor să facă mișto de mine.

Ești unul dintre puținii actori care au făcut public faptul că are diabet. Ai avut momente, ca și actor, când ai simțit că ești dezavantajat din pricina acesti boli?

Nu, ca actor nu am avut niciodată de suferit din cauza diabetului, ba chiar am profitat de pe urma bolii. 🙂 Diabetul este o afectiune cu care se poate trăi mult si bine dacă înveți câteva reguli de bază și alegi să te informezi despre ele.

Care este cuvântul pe care-l urăști cel mai mult?

Nu urăsc cuvinte, doar obiceiurile proaste.

Ce nu înțelegi la țara în care te-ai născut?

Multe, foarte multe. Dar sper să am suficient timp în viața sa înțeleg chiar și lucrurile pe care nu vreau să le înțeleg

Ce greșeală n-ai mai repeta dacă ar trebui să o iei de la capăt?

Nu am făcut nici o greșeală capitală și sunt totuși rezultatul tuturor experiențelor trăite, așa că nu aș schimba nimic.

Cui trebuie să mulțumească actorul Dragoș Bucur pentru tot ceea ce a realizat până azi?

În ordinea apariției: părinților, surorii, profesorilor de actorie (domnului Cătălin Naum în special), Danei, Sofiei si lui Kadri.

dragos

Foto: Facebook

Nunta și obligația de a fi prezent

Din fericire, nu merg la nicio nuntă în viitorul apropiat și nici n-am fost la vreun astfel de eveniment recent. Tocmai de aceea, nu o să-mi sară în cap oameni proaspăt căsătoriți pentru ceea ce voi scrie.

Așadar, cred că numai românului îi putea veni ideea de a participa la o petrecere din „obligație„. Nu pentru că are un chef nebun să bea, să danseze sau să transforme o seară banală într-una memorabilă, ci pentru că „trebuie”. Cel mai elocvent exemplu sunt nunți la care participanții nu cunosc pe nimeni sau nunți unde invitații și mirii nu-și mai vorbesc de ani buni, dar vin din datorie.

Puțini sunt cei care primesc o invitație cu plăcere și pe care să nu o numească generic… „amendă”. În cazul în care ai răbdare să cauți în dicționar cuvântul „nuntă”, vei vedea că explicația este următoarea: „Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase)”. Petrecere, da? PE-TRE-CE-RE! Din păcate, în ultima vreme nu mai un party pentru nimeni, nici pentru miri, nici pentru bieții invitați care vin din obligație. Poate doar să se mai distreze ăia care se îmbată. Excepții. Oricum, și ei plâng după bani a doua zi.

Ei bine, obligația se împarte și ea în două mari categorii: poate fi la trecut. Aici, invitații au făcut deja nunta și au beneficiat de prezența mirilor actuali sau a rudelor acestora, sau la viitor, când invitații au de gând să se căsătorească și au și ei nevoie de oameni la propriul eveniment. Mai buni, mai răi, mai săraci, mai bogați, apropiați sau nu, oameni să fie. Mulți. Și buni de dar.

Astfel, pe lângă faptul că în cazul în care participi la o astfel de afacere (pardon, nuntă), vei pierde bani, tot odată vei mai pierde timp și pe alocuri nervi. Evident, din „obligație”.