Cum am fost căutat de unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Nu stiu cu cine au mai dialogat alții sau alături de ce personalități au poze pe Facebook, dar a existat un moment în care a trebuit să interacționez cu un magnat. Un om de afaceri cu greutate. Un nene care deține, printre altele, o companie privată de avioane. Nu, nu e acționar. Omul a fondat societatea în 2004, acum are 79 de avioane și un elicopter. Și într-o anumită zi din bogata sa existență m-a sunat pe mine, Claudiu, moldoveanul născut în Buzău, care mănâncă shaorma de la Dristor și merge zilnic cu metroul.

Să fi fost anul 2015 sau 2016 când aflu pe surse (felul în care ziariștii numesc o bârfă auzită la o bere) că o cunoscută româncă ce s-a iubit cu niscaiva vedete de pe la Hollywood, are o relație ferită de ochii lumii cu Thomas Flohr, fondatorul VistaJet. Și pentru că legătura dintre cei doi se consuma departe de ochii iscoditori ai presei, îmi era clar că niciunul dintre protagoniști nu va recunoaște aventura.

Dar, încerc marea cu degetul și îi las pe Instagram un mesaj domnului Thomas Flohr (52 de anișori), elvețianul care deține firma privată de avioane despre care vă povesteam mai sus. Îi zic că-s cutărescu, ziarist prin Românica și ca aș vrea să discut cu el o treabă. Am fost destul de inspirat încât să nu-i dezvălui motivul pentru care l-am contactat.

Băi, și trece o zi, trec două, trec vreo câteva luni, când să citești și să nu crezi: primesc un răspuns de la mister Flohr pe același cont de Instagram. Citeam și mă frecam la ochi, parcă nevenindu-mi a crede. „Please send me your number and I will contact u”, îmi scrisese omul cu mâinile sale. Bine, asta dacă nu o avea vreun angajat care să tasteze în locul său, să nu cumva să-l doară buricele degetelor.

Nu stau prea mult pe gânduri și îi las numărul meu de telefon. Măi, oameni buni, și cum, mă gândesc, semna el vreo afacere de câteva milioane de la unul dintre birourile companiei din Beijing, Shanghai, Hong Kong, Kuala Lumpur, Dubai, London, New York sau Los Angeles sau cum degusta vreun bol de icre prea negre, pune mâna pe telefonul lui, probabil ediție limitată, și apelează umilul meu număr de România.

În tot acest timp, la câteva mii de kilometri distanță și cu mai puține icre negre în stomac, constat că sunt apelat de un număr ascuns. Răspund și când se recomandă, înlemnesc.

Fratele vostru, împietrit. Băi, nu-mi mai găseam cuvintele. „Hello!”, îi zic și eu gândindu-mă cum aș putea să atac problema. Că oricât aș fi eu de tupeist să-l întrebi pe un om dacă se culcă cu alt om (femeie, în cazul de față), nu prea se cade. Nu dă bine. Cu atât mai mult cu cât nu vorbisem niciodată cu el.

Dar, munca-i muncă, astfel că prind curaj și-l întreb  dacă s-a iubit cu românca noastră. Sau dacă se iubește. Sau măcar dacă o plimbă cu avionul în timp ce o iubește.

Pauză de câteva secunde din partea lui. Ce să vă zic, omul nu a părut foarte, fooooarte, surprins. M-a întrebat politicos doar de unde dețin informația. Nu i-am putut răspunde la această întrebare. Discuța a fost scurtă și mi-a transmis că o să revină cu un răspuns în scris. Nu a mai făcut-o niciodată. E de înțeles de ce.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am povestit cum am vorbit eu cu unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

PS. Thomas Flohr are o avere estimată care era estimată în 2013 la 700-800 de milioane de euro. Omul concurează la volanul unui Ferrari în competiții de MotorSport. Printre pasiunile sale se numără yachturile și excursiile în cele mai ciudate locuri de pe glob.

Aici locuiește Thomas, în stațiunea elvețiană St. Moritz! Cum care Thomas? Cel care m-a sunat pe mine!

Foto: motorsport.com

Pierfranco Cavazzuti, 60 de ani în „Gândăcăria Pământului”

Tu ce ai făcut în ultimii 60 de ani? Aaa, da, probabil că nu ești atât de bătrân/ trecut/ experimentat dacă te afli aici, pe acest blog. Citind textul ăsta de pe un telefon cu o conexiune la internet, poate din metrou ori, poate, dintr-un mall. Sau de la biroul în care ai petrecut mai mult timp decât cu propia familie.  Și te gândești dacă vei ajunge la 60 de ani, nu-i așa?

În ultima perioadă, am întâlnit oameni ce căutau un număr în „Pagini aurii”, sunau de pe un telefon fix și se orientau cu hărți. Nu aveau whatsapp și Facebookul nu era o parte din ei. Căutau informații în cărți. La fel și poze. Nu, nu pe Google Images. Despre unul dintre ei vă voi vorbi în rândurile de mai jos ale acestui umil blog.

„No living thing is ugly in this world”, spunea cineva însemnat la un moment dat. Abia acum am înțeles sensul acestor vorbe. Viața m-a purtat recent în casa și în lumea unui om care și-a dedicat întreaga viață a două scopuri: pictura și știința. Deși se poate mândri cu adevărate opere de artă când vine vorba despre culori și pensule, mă voi opri asupra uneia dintre pasiunile sale: gândacii de sol.

Gandaci
Gândaci din toate colțurile lumii

Numele cercetătorului este Pierfranco Cavazzuti și este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din Italia în materie de insecte. În vârstă de 76 de ani, profesorul universitar specializat în coleopterologie (studiul gândacilor) a călătorit prin zeci de țări în căutare de… gândaci. Entomologul se mândrește cu o colecție de peste 60.000 de insecte pe care o ține în biroul său din localitatea piemonteză Pagno. Totodată, profesorul Cavazzuti afirmă că în cei 60 de ani de cercetări a descoperit peste 300 de specii noi de gândaci care poartă numele celor apropiați lui. 300!!! Iată câteva aici!

“Ca și descoperitori, nu avem voie să botezăm noile specii cu numele noastre. Tocmai de aceea am ales să le dau numele celor dragi mie. Cu toate acestea, există câțiva zeci de gândaci ce-mi poartă numele, întrucât colegi de-ai mei au ales ca acei gândaci să se numească Cavazzuti”, mi-a povestit omul de știință.

Fiecare individ este așezat într-un insectar, în condiții de umiditate minimă. Sub fiecare exemplar scrie numele, data și locul în care a fost găsit. Da, sunt aproximativ 60.000 de insecte. Mai mari, mai mici. De toate felurile și culorile. O mare parte din biblioteca lui Cavazzuti este plină ochi cu cutii de gândaci. Cealaltă parte conține, evident, cărți despre insecte, unele dintre ele scrise chiar de către el (șapte volume, lucrează la al 8-lea).

Câte țări a vizitat?

Profesorul a văzut zeci de țări din întreaga lume în goana sa după necuvântătoare. “Doar în Turcia am fost de vreo 35 de ori și de fiecare dată am stat cel puțin câte o lună. Am văzut China, Bali, America de Sud, Africa de Nord sau Siberia”, a rememorat omul de știință. Acum câțiva ani a venit și în România unde a pus capcane pentru insecte. S-a ales cu câteva exemplare numai bune de studiat, care trăiesc doar în climatul temperat-continental.

Pe lângă expedițiile sponsorizate de diferite muzee, italianul încă merge la întâlniri cu pasionați din întreaga lume unde face schimburi de…, ați ghicit, gândaci.

Cât valorează?

Se poate măsura pasiunea în bani? Anii de muncă pot fi cuantificați în euro? Gândacii pot aduce bani?

“Am avut oferte de 250.000 de euro pentru întreaga colecție. Doar că statul italian nu mă lasă să o înstrăinez întrucât în multe dintre expediții am mers pe banii muzeelor din țara noastră. Totuși, dacă ar ajunge la un muzeu din Italia, mi s-ar oferi pentru această colecție în jur de 50.000 de euro”, s-a confesat Cavazzuti.

Pasiunea pentru gândaci l-a făcut să treacă prin multe: s-a rătăcit în jungla amazoniană, a fost amenințat cu un kalashnikov în Turmekistan și a fost nevoit să consume mâncăruri care de care mai ciudate. Chiar, insectele sunt bune de mâncat?

“Printre cele mai bune insecte pe care le-am consumat se numără viespi prăjite. Am mâncat așa ceva în China și chiar mi-au plăcut”, zice Cavazutti.

Povestea vieții sale m-a impresionat și pus pe gânduri totodată. Nu știu ce voi răspunde dacă voi fi întrebat ce pasiuni am. Nu de alta, dar pe mine genul acesta de manifestări mă țin foarte puțin. 60 de ani, 60.000 de gândaci, un OM! Pierfranco Cavazzuti.

Vrei să râzi? „Te iubesc, dar nu pe tine” e cea mai bună alegere

Cu toții avem momente de tristețe, când simți că orice ai face nu prea reușești să o mai scoți la capăt. Ce-ți propun eu? O piesă de teatru la care va râde chiar și cel mai posomorât om. Și îmi asum ce spun.

Aseară am mers la piesa de teatru „Te iubesc, dar nu pe tine”, cea mai nouă comedie scrisă de Andreas Petrescu. Și am râs cum nu am mai făcut-o de ceva vreme. Piesa de teatru ține un pic mai mult de o oră și jumătate și protagoniști sunt doi soți interpretați de Andreas Petrescu și Alina Chivulescu (Paula Chirila) ce se înșală reciproc. În rolul amanților sunt Anca Dinicu (Doina Teodoru) și Leonid Doni. Replicile celui din urmă sunt savuroase. E de ajuns ca acesta să deschidă gura pentru a provoca hohote de râs în sală.

E genul de piesă pentru care, dacă nu aș trăi în România, aș da banii înapoi dacă cel care a plătit biletul admite că nu s-a amuzat măcar o dată. Pentru că piesa de teatru este amuzantă, modernă, bine scrisă și… amuzantă. Am mai zis că e amuzantă? Păi, chiar e!

te

Foto: garbo.ro

Cum m-am făcut de tot râsul duminică. Am fost „jenant de penibil”

Cu toții trecem prin momente penibile. Pe unii dintre noi, acestea îi urmăresc toată viața. Sper să nu fie și cazul meu, dar duminică am atins apogeul în materie de situații rușinoase.

Pe la amiază m-am reîntâlnit cu un domn, cu care mă mai văzusem o singură dată. Ne-am sunat și ne-am dat „rendez-vous” într-o locație din apropierea zonei în care locuiesc. Nu știam ce mașină conduce și n-am fost atent nici după ce ne-am întâlnit. Am discutat vreo 30 de minute, timp în care am pus țara la cale, apoi, fiecare și-a văzut de drumul lui.

Nu am mers direct acasă și am crezut de cuviință că e mai bine să schimb destinația. La un moment dat, în mijlocul unei intersecții, am zărit un Megane de culoare neagră, al cărui șofer, cel mai probabil, a forțat culoarea semaforului și l-a prins culoarea roșie în mijlocul intersecției. La volan, un tip cu ochelari de soare pe nas, vorbind agitat la telefon. Toate mașinile se chinuiau să-l ocolească, nici eu n-am făcut excepție.

Needucat în anumite situații și fără să stau prea mult pe gânduri, i-am adresat șoferului câteva cuvinte dulci. Am avut grijă să-mi citească pe buze nemulțumirea, în același spirit lipsit de educație. Și mi-am văzut satisfăcut, cum altfel, de drum.

Doar că satisfacția avea să se transforme rapid într-un sentiment de penibilitate. După doar câteva sute de metri îmi sună telefonul. Surprinzător, era chiar domnul cu care mă întâlnisem cu câteva minute înainte. M-am gândit că a omis să-mi spună ceva. Da, omisese. „Alo, pe mine mă înjurai așa?” „…” („Haide, Claudiu, găsește o scuză bună acum!”), mi-a trecut prin minte. „Aaa, dvs erați?”, am întrebat cu surprindere. „Da! Chiar eu”, mi-a răspuns cu calm interlocutorul. „Și totuși, ce căutați în mijlocul intersecției?”. Atât am putut eu să întreb. Asta a fost cea mai inteligentă întrebare pe care o puteam adresa. Nu mi s-a răspuns, dar omul a fost mai înțelegător decât mă așteptam.

Apoi mi-am cerut scuze și o mai fac o dată aici, dacă va vedea această postare. Și am de gând să nu mai înjur pe nimeni, niciodată. În trafic.

 

Dragoș Bucur: „În 2005 locuiam într-o garsonieră la etajul al X-lea”

La cei 39 de ani, Dragoș Bucur recunoaște că este om împlinit. Actor, prezentator de televiziune și un familist convins, Dragoș, George pentru prietenii care vor să-l tachineze, și-a făcut timp să răspundă la câteva întrebări pentru un blog al cărui trafic intră într-un borcan și mai rămâne și ceva spațiu. Doamnelor și domnilor, Dragoș Bucur!

Dragoș, în ultima perioadă ești printre cei mai mediatizați români: apari în filme, reclame, ba chiar ai și o emisiune de televiziune? Nu crezi că există riscul ca românii să te asocieze mai mult cu vedeta și mai puțin cu actorul?

Cred că atâta timp cât reușesc să oscilez între film și tv/publicitate si să păstrez echilibrul, acest risc se transformă într-un capital de imagine de pe urma căruia am de câștigat. De prin 2000 de când am început să fac televiziune, am combinat show-urile tv cu actoria si până acum a funcționat, sper să funcționeze și în continuare. Într-o industrie cinematografică ideală, un actor ar putea alege dacă face doar film, tv sau seriale, în România eu sunt un norocos că am reușit să le fac pe toate.

bucur

Ai o familie minunată: o soție și doi copii. E ceva ce-ți lipsește?

Nu îmi lipsește nimic, poate doar mai mult timp, dar lucrez la asta 🙂

Te-ai gândit vreodată să te muți împreună cu Dana și copiii din România? Dacă da, de ce nu ai făcut-o?

Cred că acum vreo 4-5 ani ne-am gândit cum ar fi dacă… Ne-am interesat despre viața în diverse țări și orașe, am cochetat cu ideea de a ne muta la Londra, dar avem prea mulți oameni dragi și suntem prea atașați de viața aici pentru a ne putea muta din România. În schimb, ne-am luat o autorulota si ne-am propus să călătorim si sa vedem cat mai mult din lume „cu casa după noi”.

Ce rol joacă Dragoș Bucur în viața de zi cu zi?

Îmi place să cred că nu joc nici un rol în viața de zi cu zi, ba chiar mă sperie actorii care joacă teatru în timpul liber!

Ce are diferit actorul Dragoș Bucur care filma în 2005 „Băieți buni” și actorul de astăzi?

În primul rând familia si  prioritățile. În 2005 actoria era pe primul loc în topul priorităților, locuiam într-o garsoniera la etajul 10 și îmi petreceam timpul liber (puțin de altfel) căutând proiecte care să mă împlinească în actorie. Azi nu mai exist fără Sofia, Kadri si Dana, totul se învarte în jurul lor, locuiesc la țară și timpul liber (mai mult) mi-l petrec călătorind cât mai mult.

Ai interpretat personaje din drame, comedii și chiar personaje violente. Spune-mi, te rog, în pielea cui ți-ar plăcea să intri pentru un film autobiografic?

Scriitorul Mihail Sebastian.

Care este relația pe care o ai cu Divinitatea? Treci des pe la biserică?

E una personală și delicată, cred că nu e cazul să povestesc despre ea în presă.

Cum era copilul Dragoș Bucur, un puști născut și crescut în București?

Deseori enervant, activ, pus pe șotii mereu, scandalagiu, cu casa plină de prieteni mereu.

Te mai cheamă și George. Îți spune cineva astfel?

Da, prietenii când vor să facă mișto de mine.

Ești unul dintre puținii actori care au făcut public faptul că are diabet. Ai avut momente, ca și actor, când ai simțit că ești dezavantajat din pricina acesti boli?

Nu, ca actor nu am avut niciodată de suferit din cauza diabetului, ba chiar am profitat de pe urma bolii. 🙂 Diabetul este o afectiune cu care se poate trăi mult si bine dacă înveți câteva reguli de bază și alegi să te informezi despre ele.

Care este cuvântul pe care-l urăști cel mai mult?

Nu urăsc cuvinte, doar obiceiurile proaste.

Ce nu înțelegi la țara în care te-ai născut?

Multe, foarte multe. Dar sper să am suficient timp în viața sa înțeleg chiar și lucrurile pe care nu vreau să le înțeleg

Ce greșeală n-ai mai repeta dacă ar trebui să o iei de la capăt?

Nu am făcut nici o greșeală capitală și sunt totuși rezultatul tuturor experiențelor trăite, așa că nu aș schimba nimic.

Cui trebuie să mulțumească actorul Dragoș Bucur pentru tot ceea ce a realizat până azi?

În ordinea apariției: părinților, surorii, profesorilor de actorie (domnului Cătălin Naum în special), Danei, Sofiei si lui Kadri.

dragos

Foto: Facebook

Nunta și obligația de a fi prezent

Din fericire, nu merg la nicio nuntă în viitorul apropiat și nici n-am fost la vreun astfel de eveniment recent. Tocmai de aceea, nu o să-mi sară în cap oameni proaspăt căsătoriți pentru ceea ce voi scrie.

Așadar, cred că numai românului îi putea veni ideea de a participa la o petrecere din „obligație„. Nu pentru că are un chef nebun să bea, să danseze sau să transforme o seară banală într-una memorabilă, ci pentru că „trebuie”. Cel mai elocvent exemplu sunt nunți la care participanții nu cunosc pe nimeni sau nunți unde invitații și mirii nu-și mai vorbesc de ani buni, dar vin din datorie.

Puțini sunt cei care primesc o invitație cu plăcere și pe care să nu o numească generic… „amendă”. În cazul în care ai răbdare să cauți în dicționar cuvântul „nuntă”, vei vedea că explicația este următoarea: „Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase)”. Petrecere, da? PE-TRE-CE-RE! Din păcate, în ultima vreme nu mai un party pentru nimeni, nici pentru miri, nici pentru bieții invitați care vin din obligație. Poate doar să se mai distreze ăia care se îmbată. Excepții. Oricum, și ei plâng după bani a doua zi.

Ei bine, obligația se împarte și ea în două mari categorii: poate fi la trecut. Aici, invitații au făcut deja nunta și au beneficiat de prezența mirilor actuali sau a rudelor acestora, sau la viitor, când invitații au de gând să se căsătorească și au și ei nevoie de oameni la propriul eveniment. Mai buni, mai răi, mai săraci, mai bogați, apropiați sau nu, oameni să fie. Mulți. Și buni de dar.

Astfel, pe lângă faptul că în cazul în care participi la o astfel de afacere (pardon, nuntă), vei pierde bani, tot odată vei mai pierde timp și pe alocuri nervi. Evident, din „obligație”.

„Împăratul muștelor”, o carte pe care o recomand

„Nu am timp să citesc!”. Asta este veșnica scuză pe care o aud în juru-mi și la care apelez și eu tot mai des. Recent, mi-am făcut timp să răsfoiesc o carte despre care am auzit numai lucruri frumoase „Împăratul muștelor”, a lui Sir William Golding (masculul care a spus că femeile sunt și au fost dintotdeauna superioare bărbaților).

Cartea, facilă și ușor de parcurs, ce poate fi lecturată în trei-patru ore, prezintă povestea unui grup de copii care supraviețuiește în urma prăbușirii unui avion și ajunge pe o insulă pustie. Cei mici, cu vârste cuprinse între 5-6 ani și 12-13 ani trebuie să lupte pentru viața lor în lipsa unui om matur prin preajmă. Doar că, odată cu trecerea timpului, a rămâne în viață fără a face compromisuri devine lucrul cel mai greu.

Singurătatea și viața tot mai dificilă îi transformă pe unii dintre protagoniști în adevărate fiare ce sunt în stare să-și ucidă semenii pentru a-și atinge scopurile malefice. Abordarea mi s-a părut extrem de interesantă și finalul chiar m-a ținut în suspans.

Imparatul Mustelor

Stai la etajul al VIII-lea? E un pic mai greu să-ți iei mobilă de la Casa Rusu

Nu știu la alții cum e, dar la Casa Rusu mobila-i mobilă și etaju-i etaj. Avantajul este de partea celor care locuiesc la casă.

Așadar, dacă dorești să-ți achiziționezi ceva de la Casa Rusu este de preferat să stai cât mai jos. Nu, nu să stai pe vine, ci să locuiești la un etaj inferior. Motivul? Serviciile de manipulare sunt în funcție de nivel. Astfel, oamenii percep 2% din valoarea comenzii pentru fiecare etaj: Stai la parter, ești norocos, plăteși doar 2% din total.Stai la etajul al VIII-lea, plătești 16% din valoarea comenzii. De exemplu, dacă ai comandat de 10.000 de ron, dai 1.600 numai pe serviciile de manipulare.

Când mă credeam ghinionist cu etajul al III-lea, m-a lămurit băiatul din magazin:

„Am avut clienți care stăteau la etajul al XV-lea. Au plătit 30% din valoarea comenzii”. L-am întrebat: „Dacă stau la demisol, îmi dați voi bani?”. Interlocutorul meu s-a amuzat. Și atât!

Casa Rusu

8 lucruri pe care le-ar putea cumpăra românii cu banii de pe „Cumințenia Pământului”

11 milioane de euro costă „Cumințenia Pământului”, sculptura lui Constantin Brâncuși. Bani grei. Mulți bani. Iată 8 lucruri pe care ar putea cheltui statul român banii destinați operei de artă:

1. O dobândă de 1.000 de euro pe zi

Dacă banii ăștia ar fi puși la bancă, ar fi o dobândă de 378.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă 1.000 de euro în fiecare zi. Ar putea fi ajutate 378 de familii pe an, fiecare cu câte 1.000 de euro.

2. 300 de locuințe

Aproximativ 3 milioane de euro costă un bloc cu 90 de apartamente în apropiere de Parcul Tineretului. Astfel, la un calcul simplu, în jur de 300 de locuințe luxoase ar putea fi construite cu 10 milioane de euro.

3. 440 de sticle de șampanie

Nu, nu este vorba despre orice fel de șampanie, ci despre Heidsieck Monopole, o șampanie veche de 100 de ani, în valoare de 25.000 de dolari sticla. Aceasta a fost găsită intactă pe fundul unui vas, scufundat în 1907.

4. 44 de români ar putea zbura în spațiu

Prețul unui zbor în spațiu este de aproximativ 250.000 de dolari. Astfel, de ce să nu organizăm o tombolă și să facem câțiva zeci de români fericiți?

5. 11.000 de kilograme de cafea

La prețul de 1.000 de dolari kilogramul, românii ar putea achiziționa 11.000 de kilograme din cafeaua Kopi Luwak. Apropo, e cea mai scumpă cafea din lume.

6. Pe Nicușor Stanciu

Cu acești bani, în loc să cumpere „Pământenia Cumintelui”, cetățenii din spațiul carpato-danubiano-pontic ar putea să-l cumpere pe Nicușor Stanciu și să joace doar la „națională”. Bine, nu le-ar mai rămâne bani și de salariu.

7. Ro-Vignete la toată lumea

392.857 rovignete valabile timp de un an ar putea fi plătite cu banii ce vor fi dați de către statul român pe opera de artă.

8. Shaorma de la Dristor

2.477.477 de shaorma de la Dristor ar putea fi achiziționate. Ar veni cam câte una pe cap de bucureștean. Cu mic cu mare, ne-am strânge nu să vede „Cumințenia”, ci să savurăm una cu „de toate”. Ar fi cea mai mare „Shaormiadă”, mai ceva ca „Untold”-ul de la Cluj.

scump

Trei alimente ieftine care-mi plac

În repetate rânduri am tendința să cred că ieftin înseamnă de cele mai multe ori și prost. Ei bine, nu este mereu așa. Evident, rezultatul depinde și de gusturile fiecăruia.

1. Măsline umplute

Măslinele umplute cu pastă de anșoa de la Lidl sunt cu adevărat bune. Orice pasionat de măsline v-ar putea confirma cu ușurință acest lucru. Unde mai pui că o cutie de 170 de grame nu depășește 3 lei. Din păcate, acestea se găsesc doar în „Săptămâna Spaniolă”.

2. Înghețata Joe

Când vine vorba de înghețată, mă mulțumesc cu puțin. Dacă e rece, dulce și de vanilie, e suficient pentru mine. Înghețata Joe la vafă care costă 1.4 lei la Mega Image este chiar gustoasă.

3. Berea Zimbru

Acest tip de bere costă 1.9 lei. În mod clar, nu este cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată.  Nici pe departe. Doar că la prețul acesta, nu poți găsi ceva mai bun și mai aromat. Îmi aduce aminte de berea din perioada comunistă, care făcea „fagure” în sticlă.

alimente2