Opel România îşi face publicitate într-un mod mizerabil

Opel România a început să lipească magneţi pe masini. Da, aşa cum noi punem pe frigider, ei au propriile lor frigidere: automobilele noastre. Si nu mi se pare ok. Aşa cum nu mi se pare ok să găsesc fluturaşi în geam, la fel nu-mi place să văd magneţi coloraţi pe maşină. Nu e în regulă, nu e profesional si aceşti magneţi vor reuşi doar să-i enerveze pe soferi.

„Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil”, ne transmit ei. Şi voi aveţi prostul obicei de a fi de o imbecilitate ireversibilă. Maşina mea nu e taxi!

Vă rog să ignoraţi murdăria de pe maşina mea. Şi să ignoraţi Opel. Mulţumesc!

magnet

Bunicul fără bătrânețe

E greu să fii bătrân în România. E și mai greu să trăiești dintr-o pensie mizerabilă și să ai și un trai decent. Mulți oameni în vârstă nu se complac în această situație și încearcă să mai câștige un ban în plus.masina-spalat-haine-baie-mica În urmă cu o săptămână, mașina de spălat a decedat. Era la al 3-lea infarct și nici nu am mai dus-o la medic. Astfel, că am decis să o înlocuiesc. Am achiziționat una nouă, până să mă gândesc ce voi face cu scheletul celei vechi. Când a venit noua cutie albă menită să-mi întoarcă hainele pe toate părțile, am realizat că o am și pe cea veche în casă. Am căutat repede pe Google o firmă care să recicleze astfel de electrocasnice. Am sunat la prima care mi-a ieșit în fata ochilor și un domn foarte amabil mi-a transmis că în maximum două ore cineva va veni să mă scape de răposată.

După o oră, sună telefonul și o voce neprietenoasă îmi spune:

-De la reciclări sunt. Vin să iau mașina!
-Stați, că nu sunt acasă.
-Păi acum eram în zonă. Eu nu pot să vin la orice oră vreți…
-Ajung în 20 de minute.
-Mda, bine. Vă aștept!

Deja atitudinea omului care trebuia să mă scape de vechea mașină mă scotea din sărite.

Ajung acasă și îl sun:
-Nu găsesc domne nicio bancă Raiffeisen în rond la Alba Iulia, îmi zice nervosul.
-Eu acolo stau, lângă Raiffeisen.
-Domne, dacă vă spun că nu e… că mă uit și mă uit…
-Adică îmi spuneți că nu știu unde stau?
-Aaaa, stați că am găsit.

Eram atât de supărat că îmi venea să îi dau cu mașina în cap. Sună la ușă. Îmi apare un domn în vârstă și foarte bine făcut. Șoc! Era singur! Deja știam că voi fi nevoit să-l ajut să o care. Părea mai politicos decât la telefon și m-am gândit că nu-mi cad mâinile dacă îl ajut să o coboare pe scări. Era destul de în vârstă și respira greu. Pe scări, în lift, la mașină… ajungem într-un final cu mașina întreagă. De parcă ar mai fi contat dacă mai era sau nu întreagă…

-De ce sunteți singur? Dacă nu eram acasă cum ați fi cărat-o?
-Vai de mine. Numai eu știu prin ce trec.
(pentru prima dată îi înțelegeam nervozitatea din discuția de la telefon)
-Dar de că vă lasă singur?
-Nu interesează pe nimeni. Dar asta nu e nimic. Să vedeți când sunt nevoit să cobor de unul singur vreo combină frigorifică de la etajul patru într-un bloc în care nu e lift.
(Numai gândul acela mă făcea să-mi treacă fiorii pe șira spinării)
-Și cum faceți?
-Merg de-a bușilea pe scări. Asta e. Pentru bani facem multe. Am 65 de ani, sunt pensionar, cine mă mai angajează la vârsta asta?
-…
-Sunt pe contract de colaborare, dar eu sunt mulțumit că mai iau un ban. Asta e! Vă mulțumesc că m-ați ajutat.
-Să vă fie de bine!

Da, am ajuns să compătimesc un om care m-a enervat la telefon. Acum, faptul că pe mine m-a impresionat povestea sa e o chestiune de perspectivă. Am povestit episodul la rândul meu unui prieten care mi-a motivat: „Cine îi pune să accepte să lucreze singur? Dacă vede că nu poate, ar trebui să renunțe”. Adevărul e undeva la mijloc. Adevărul e că nu știm să ne prețuim bătrânii.

L-aș întreba însă pe cel care deţine firma respectivă: Dacă domnul acela ar fi tatăl dumneavoastră? Aceasta este firma de reciclări cu pricina! www.reciclare-deseuri-electrice.ro

Toți țiganii are albe

Moda mă depășește. La fel cum mă depășesc biemvieurile pe autostradă. Sunt frustrat că nu mă pricep la modă. La fel de frustrat când trec pe lângă mine ăia cu mașinile puternice. Dar, puțină lume știe că șoferii au fost întotdeauna niște deschizători de drumuri într-ale modei.

Conducătorii auto au reivnentat mereu moda. De la TV-ul care se pornea cu flacăra și până la bătrânul ARO a cărui baterie se lua iarna în casă să nu se descarce, mașinile au fost mereu o oglindă a proprietarilor. Îmi amintesc că au fost vremuri în care se purta cățelul care dădea din cap la luneta Daciei 1300. Era nelipsit din automobilele făcute la Pitești.

Ulterior, au apărut ledurile în bord. Două beculețe, de obicei roșu și verde, care se aprindeau alternativ, chiar și când motorul mașinii era oprit. Această găselniță era bucuria celor mici.

Locul ledurilor a fost luat în timp de CD-ul de la oglina retrovizoare. Acesta nu era doar un element decorativ, ci chiar te ferea de radar. :)) Zvonurile au circulat întotdeauna mai eficient în trafic decât mașinile.

Apoi au apărut ventilatoarele de bord. Era o adevărată nebunie, în lipsa aerului condiționat. Se conectau la brichetă și făceau senzație printre pițipoancele care nu descoperiseră biemvieurile și nici mașinile tunate.

În urmă cu câțiva ani, toate mașinile din România aveau folie pe geam. TOATE. Cred că și șoferii de pe RATB și-ar fi pus dacă ar fi putut.

Există însă o modă care nu trece. TIR-iștii sunt foarte dedicați prosoapelor cu femei dezbrăcate și nu se dezic nici în ruptul capului de acest obicei.

Ei, dragii moșului, ultima modă printre posesorii de mașini puternice este culoarea. Da! Degeaba ai un X6 dacă nu e alb. MUSAI! Sunt atât de multe că mă întreb dacă proprietarii nu le confundă. Numărul mare de mașini marca X6 de culoare albă, îmi amintește de o povestioară spusă de un amic de-al meu care a asistat la o discuție la SIAB între doi țigani. Abia se lansase Audi Q7 facelift și cioroii erau prezenți la eveniment. „Bai, mie nu-mi place deloc Audiul ăsta că e alb”, zice primul țigan. „De ce mă?„, întreabă curios cel de-al doilea. „Toți țiganii are albe!”. Cam așa și cu X6. „Toți țiganii are albe!”

 

Gara de Nord, bradul murdar al Bucureștiului

Astăzi am mers la Gară cu ceva treabă. Am mai fost recent, dar azi, mai mult ca niciodată, am avut timp să analizez locul din care vin și pleacă zilnic mii de oameni. Murdară, aglomerată și veche, Gara de Nord, cea mai mare stație feroviară a României, te întâmpină cu reclame. Multe reclame. Peste tot numai reclame.

Gara de Nord arată ca un brad de Crăciun în miezul primăverii. Reclame la tot pasul, pancarte agățate de toți stâlpii de susținere și tarabe, multe tarabe. Viu colorate și pline de produse. Lumina soarelui abia mai pătrunde printre atâtea reclame, dar nimănui nu-i pasă. Reclame la mâncare, la hoteluri, la alimente, la orice.

Am pierdut ceva zeci de minute în gară și pentru că vedeam mulți oameni cu bagaje, mă așteptam să apară dintr-un moment în altul Moș Crăciun. Nu de alta, dar bradul era împodobit. Un brad vechi și murdar. Gara de Nord.

gara_de_nord

 

Dă-i unuia să păzească o barieră și va fi Dumnezeu pe pământ

Nu cataloghez oamenii după studii. Nu am făcut-o niciodată și nu am de gând să o fac acum la bătrânețe. De-a lungul timpului m-am lovit de încăpățânarea secretarelor de la școală, de cretinismul gardienilor publici și de superioritatea paznicilor parcărilor. Da, fie că ne place sau nu, cei care păzesc barierele se cred Dumnezeu pe pământ.
70-461

E vorba de acei oameni care nu au avut niciodată o responsabilitate și existența unei bariere i-a transformat brusc în șefi, zei, adevărați Dumnezei pe pământ. Cu ei nu se poate comunica, pentru ei nu există „dacă”, aceștia au întotdeauna ultimul cuvânt. Astăzi a avut loc un nou episod:

-Buna ziua. Aș dori să intru să…
-Aveți permis de acces?
-Nu, dar…
-Nu se poate fără permis!
-Știți, aș vrea doar…
-Domne’, nu înțelegeți că nu puteți? De ce insistați?
-Vreau doar să…
-Fără permis nu treceți. Regulile sunt reguli!
-Vreau doar să iau pe cineva.
-NU SE POATE! Nu se poate! Vreți să vă spun pe silabe?
-Vreți bani?!
-Nu se poate! În ce țară credeți că trăim? Credeți că dați 5-10 lei și ați rezolvat problema?
-…
-Haideți, întoarceți mașina că mai avem și treabă.

Am plecat. Avea treabă. El, omul din gheretă, păzitorul barierei… avea treabă.
C_TADM51_731

Foto: adevarul.ro

Luptătorii din subteran

Îi recunoști de la distanță. Încearcă cu tupeu să-și facă loc prin mulțime. Nu le pasă că în preajmă sunt copii, nu-i interesează de bătrâni sau de femeile însărcinate.

Cu sacoșele la purtător ca niște adevărate arme, acești soldați se pregătesc să ducă la îndeplinire misiunea vieții. Obiectivul se apropie. Ușile se deschid. Ei au deja un avans de care sunt extrem de mulțumiți. Dușmanii coboară și atunci atacă! Dau un ultim asalt în speranța că vor cuceri reduta. Și de cele mai multe ori o fac. Cu un zâmbet de satisfacție, eroii se așează victorioși. De cele mai multe ori vor coborî la prima stație. Sunt ei… vânătorii de scaune din metrou.

scaun

 

Ce vă respectam Maestre, dar ce vă respect acum!

Să lucrezi cu oameni e întotdeauna dificil, nu același lucru se întâmplă dacă în carieră ai de-a face cu OAMENI. Afurisita asta de meserie numită de către unii jurnalism și de către alții ziaristică îți scoate în cale fel de fel de semeni. Unii mai buni, alții mai răi, unii mai politicoși, alții fără cei 7 ani primiți de la părinți, unii mai cunoscuți, alții… adevărate STARURI.

Fericita meserie are și părți bune, astfel că pot întâlni ființe pe care le apreciez până în măduva oaselor. De ceva vreme îmi doresc să realizez un interviu cu un mare ACTOR al teatrului românesc. Deocamdată nu vă pot da mai multe detalii, ci doar că are vârsta de 60 de ani (Acest amănunt este deosebit de important în cele ce urmează). Deunăzi, mi-am luat inima în dinți și i-am scris pe Facebook. Discuția a fost scurtă, dar suficient de lungă ca să-mi dau seama ce calități se ascund în acest domn. O voi reproduce aici:

„Buna seara! Claudiu Petrisor de la Libertatea va deranjeaza. Maestre, mi-as dori să realizez un interviu cu dumeavoastră. O discutie despre actorie. Multumesc! Seară buna!”

„Când vrei cu drag. După ziua de maine ca am premiera la *****. Vineri dacă nu e prea tarziu eu sunt la Teatrul **** de la ora 18 si poți veni la mine la cabina. Avem suficient timp, eu intru in scena la 19,45. Dacă ai alta propunere suna-ma miercuri la 07******** si vorbim„.

Nu ar strica puțină analiză pe text. „Cand vrei cu drag”, îmi spune încă de la început, lucru care mă face să capăt și mai mult încredere să-l contactez telefonic. „Vineri dacă nu e prea tarziu”, adaugă maestrul, semn că timpul meu e la fel de prețios ca și timpul Domniei Sale. „Dacă ai alta propunere sună-mă”, mi-a mai transmis, astfel că, indiferent de statut, trebuie să ții cont și de dorințele interlocutorului tău. Mai mult, acest mesaj a fost trimis de pe telefon. DA! De pe telefon. A văzut rugămintea și a considerat că este politicos să răspundă fix în acel moment.

Abia aștept să-l întâlnesc, deși, știu că nimic nu mă va face să-mi schimb părerea despre dumnealui.

PS. Această postare apare la două săptămâni după ce, două dintre adevăratele vedete ale României, Ozana Barabancea și Bogdan Vlădău, contactate pentru subiecte diferite, mi-au închis telefonul în nas. Scriind, realizez că e vina mea și poate am greșit abordarea. Oare trebuia să-i spun și burlacului Vlădau „maestre”?

teatruFoto: Mediafax

Maimuțe cu permis de conducere

E clar că suntem urmașii maimuțelor. Nu o spun eu, au spus-o specialiștii. Eu nu fac decât să constat acest lucru în trafic sau în mijloacele de transport în comun. Dar, despre călătoriile cu metroul și RATB-ul vă voi povesti cu altă ocazie.

Acum să vorbim, de fapt eu vorbesc și voi citiți, despre maimuțele din trafic. Sunt multe, sunt agresive și au, de obicei, mașini puternice. Acestor primate nu le pasă de culoarea semaforului, nu îi interesează de trecerile de pietoni și își arată superioritatea prin numărul de cai putere.

Întâlnesc zilnic astfel de specimene pentru care semnalizarea este unul dintre misterele omenirii și pielea de pe volan este mai prețioasă decât propria piele. Din păcate, cei care suportă consecințele a doi neuroni care conduc cu viteza luminii un BMW X6 (nu săriți, e doar un exemplu), suntem noi: eu, tu și apropiații noștri. Soluții? Există!

Mereu m-am întrebat dacă atunci când se dau probele pentru obținerea permisului de conducere nu ar fi indicat un test de IQ. Nu, nu spun că doar geniile ar trebui să conducă. Spun doar că ar fi necesar să există un minim de inteligență pentru a avea pe mână o mașină, fie ea un BMW de zeci de mii de euro sau o Dacie amărâtă de câteva sute de euro.

PS Aveți AICI un bun exemplu de primată la volan!

permisP