Am văzut cum se strâng banii din Fontana di Trevi

 Un euro, doi euro, zeci, sute, mii de monede sunt aruncate zilnic în Fontana di Trevi din Roma, probabil cea mai cunoscută fântână arteziană din lume.

O legendă spune că cel ce aruncă o monedă în apa se va întoarce la Roma. Aceasta moneda trebuie aruncată peste umăr cu spatele la fântână. Un alt mit susține că fântâna are puterea de a împlini ORICE dorință cu condiția să fie recompensată cu o monedă.

Zilele trecute am ajuns și eu la Fontana di Trevi, una dintre cele mai vechi surse de apă din Roma antică. O aglomerație de nedescris care nu poate însă umbri frumusețea locului din centrul vechi al Romei. Apoi am revenit seara, la îndemnul unui localnic ce ne-a povestit că fântana are un farmec aparte la căderea nopții. Și este adevărat.

Fontana di Trevi

Numai că, spre norocul nostru, am ajuns chiar în momentul în care câțiva bărbați curățau fântâna și adunau monedele sub strica supraveghere a unui echipaj de carabinieri. Acest lucru se întâmplă lunea, miercurea și vinerea între 20:00 și 21:00. Aproximativ 3.000 de euro sunt aruncați zilnic de către turiști aici. Vreo câteva kilograme de monede care ajung la o fundație ce aparține Vaticanului. Conform calculelor, cam un milion de euro pe an.

Am vizitat casa lui Ceaușescu! Ce dressing avea Lenuța!

Trebuie însă menționat și faptul că primăria Romei îi pedepseşte cu arestul pe hoţii care fură sau încearcă să fure banii din apă pe parcursul nopţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *