„Împăratul muștelor”, o carte pe care o recomand

„Nu am timp să citesc!”. Asta este veșnica scuză pe care o aud în juru-mi și la care apelez și eu tot mai des. Recent, mi-am făcut timp să răsfoiesc o carte despre care am auzit numai lucruri frumoase „Împăratul muștelor”, a lui Sir William Golding (masculul care a spus că femeile sunt și au fost dintotdeauna superioare bărbaților).

Cartea, facilă și ușor de parcurs, ce poate fi lecturată în trei-patru ore, prezintă povestea unui grup de copii care supraviețuiește în urma prăbușirii unui avion și ajunge pe o insulă pustie. Cei mici, cu vârste cuprinse între 5-6 ani și 12-13 ani trebuie să lupte pentru viața lor în lipsa unui om matur prin preajmă. Doar că, odată cu trecerea timpului, a rămâne în viață fără a face compromisuri devine lucrul cel mai greu.

Singurătatea și viața tot mai dificilă îi transformă pe unii dintre protagoniști în adevărate fiare ce sunt în stare să-și ucidă semenii pentru a-și atinge scopurile malefice. Abordarea mi s-a părut extrem de interesantă și finalul chiar m-a ținut în suspans.

Imparatul Mustelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *